Grasa de Cotnari din producția 2008, un vin produs de compania ieșeană Cotnari, a primit Marea Medalie de Aur la concursul internațional de vinuri Berliner Wein Trophy, la competiție fiind obținute încă trei medalii de aur. Potrivit unul comunicat al companiei remis miercuri AGERPRES, la concursul de la Berlin, considerat a fi una dintre cele mai importante competiții de acest gen din întreaga lume, desfășurat după regulile Organizației Internaționale a Viei și Vinului, au participat aproape 10.000 de probe de vin din podgorii cu tradiție în producerea vinului, precum Franța, Italia, Spania, Portugalia, Germania, dar și din țările din Lumea Nouă, Argentina, Australia, Chile, Noua Zeelandă, Africa de Sud și Statele Unite ale Americii. „La această competiție, compania Cotnari a primit Marea Medalie de Aur pentru Grasa de Cotnari din producția anului 2008. Este un rezultat deosebit, având în vedere că o asemenea recunoaștere nu este ușor de obținut. Străduința companiei Cotnari ca la fiecare Concurs Internațional de Vinuri să obțină rezultate cât mai bune a fost răsplătită la Berlin cu încă trei medalii de aur pentru Grasa de Cotnari 1985, Grasa de Cotnari 2000 și Feteasca Albă 1998”, se spune în comunicatul de presă. Potrivit sursei citate, o surpriză plăcută pentru iubitorii vinului de Cotnari este că, începând cu 1 martie, în cadrul noii campanii promoționale, printre premiile oferite se numără și 3.200 de sticle de vinotecă Grasa de Cotnari 2008, medaliată la Berlin cu Marea Medalie de Aur.
Anul acesta, compania Cotnari a mai obținut alte 15 medalii la primele trei concursuri internaționale.