Marius Bodea, candidatul PNL la funcția de primar al Iașiului, la alegerile locale din 5 iunie, îl acuză pe primarul interimar, social democratul Mihai Chirica, de amatorism în ceea ce privește informațiile referitoare la investițiile și programul de dezvoltare a Aeroportului. Într-o conferință de presă, care a avut loc joi, 17 martie, Marius Bodea a dezvăluit faptul că, recent, primarul interimar Mihai Chirica a solciitat unui operator aerian, care își desfășoară activitatea la Iași, deschiderea unor noi curse către o serie de destinații externe, multe dintre acestea fiind, însă, deja operaționale. ”Domnul în cauză trimite unei companii aeriene, partener strategic al Aeroportului Iași, o scrisoare în care, trecând peste partea ridicolă de început, în care își asumă meritele dezvoltării aeroportului ieșean, solicită, clamând și buna sa informare asupra nevoii, ca onor compania aeriană să înființeze rute aeriene noi. Rușinea uriașă este că chiar acea companie opera de ani buni o parte din acele rute, de pe aeroportul Iași, aceleași rute sunt operate și de o altă companie parteneră Aeroportului Iași, altele urmează a fi deschise în câteva zile și tot așa. Domnul Chirica cere în martie 2016 înființarea rutei spre Milano. Aceasta este operată din 13 iunie 2014, de către TAROM, și din 8 februarie 2015 de către Wizz Air. Domnul a scris, spre rușinea noastră și amuzamentul companiilor, că avem nevoie de o cursă către Ierusalim, de parca ar exista aeroport acolo, la Mormântul Sfant. Noi avem legătură spre Tel Aviv. cursă operată de Tarom din 7 aprilie 2014, și de Wizz Air, care deja vinde bilete din 2 iulie 2016. O altă cursă: Brussels – cursă aflată deja în program, pentru care se vând bilete de șase luni. Primul zbor este programat pe 30 martie 2016. A mai trimis cereri pentru Amsterdam și FranKfurt, rute cu care discutăm cu compania căreia i–a trimis adresa de foarte mult timp, existând diverși pași deja parcurși”, a declarat Marius Bodea. În încheiere, candidatul PNL la funcția de primar al Iașiului îi solicită primarului interimar să studieze informatiile de pe paginile publice ale aeroportului, ca să nu ne mai facă de râs. ”Să întrebe mai întâi conducerea aeroportului, instituțional, despre alte demersuri care există și să prezinte orice nevoie o regăsește din partea unei zone de afaceri, sau de altă natură. Să își înțeleagă limitele de competență și să le respecte”, a explicat Marius Bodea. (E.M.)