Discuțiile dificile de pace cu privire la viitorul politic al Siriei urmează să continue vineri la Geneva, într-un context complicat de proclamarea regiunii federale kurde în nordul țării, comentează France Presse. Emisarul ONU, Staffan de Mistura, are preconizate întâlniri separate cu delegațiile regimului de la Damasc și opoziției grupate în cadrul Înaltului comitet de negocieri (HCN) și, probabil, cu o delegație numită „Grupul de la Moscova și Cairo”, ce include opozanți și personalități siriene susținute de Rusia.Pe un ton neobișnuit de pozitiv, Mistura a salutat joi discuțiile „intense” cu reprezentanții HCN, pentru a doua oară de la începutul negocierilor indirecte cu regimul de la Damasc și opoziția.”Am avut discuții foarte substanțiale privind tranziția politică”, a declarat diplomatul, care a spus că a fost „impresionat de pregătirea” opoziției. „Sper că vom obține aceeași claritate și din partea guvernului”, a adăugat el.O reprezentantă a HCN, Bassma Kodmani, a indicat, la rândul său, că opoziția a înmânat reprezentantului ONU un memoriu detaliat „privind viitorul organism de tranziție”.Foaia de parcurs internațională prevede crearea unui organism de tranziție în șase luni, redactarea unei noi Constituții și alegeri parlamentare și prezidențiale în 18 luni.Dar interpretările asupra acestui organism de tranziție (un guvern de uniune lărgit, potrivit Damascului, o autoritate cu puteri depline și care îl exclude pe președintele Bashar al-Assad, conform opoziției), constituie unul din principalele puncte de blocaj.În timp ce acest efort diplomatic dificil continuă la Geneva pentru a pune capăt războiului care a curmat deja viața a 270.000 de persoane și a strămutat jumătate din populația țării în cinci ani, kurzii sirieni — ținuți în afara procesului de negocieri — au proclamat joi o regiune federală în nordul Siriei, o măsură interpretată ca încă un pas spre autonomie.Opoziția și regimul de la Damasc au respins la unison această ințiativă a kurzilor: Damascul a avertizat împotriva „oricărei atingeri la unitatea teritorială și a poporului sirian”, în timp ce opoziția a avertizat în legătură cu o „aventură fără niciun temei juridic”.Actori-cheie în criza siriană, kurzii, care controlează acum 14% din teritoriul Siriei și trei sferturi din granița siriano-turcă, nu participă la discuțiile de la Geneva din cauza opoziției Turciei, care consideră PYD (Partidului kurd al Uniunii Democratice) drept „terorist” și se teme de repercusiuni asupra propriei comunități kurde.