Miniștrii de interne și cei ai justiției din țările membre ale Uniunii Europene s-au angajat – joi, în cursul unei reuniuni extraordinare organizate la Bruxelles – să-și amelioreze schimbul de informații asupra terorismului, ca urmare a deficiențelor în domeniu constatate după recentele atentate în capitala belgiană, informează AFP. ‘Alimentarea sistematică, utilizarea coerentă și interoperabilitatea bazelor de date europene și internaționale în domeniul securității, al deplasărilor și migrațiilor trebuie să crescă de urgență’, au conchis ei într-un comunicat omun. Reuniunea ministerială, organizată după două zile de la atentatele din Bruxelles, este ‘o ocazie pentru a face să lucreze mai bine între ele serviciile de informații’, a lansat vicepreședintele Comisiei Europene Frans Timmermans. Nicio măsură nouă nu a fost anunțată totuși în cadrul acestei reuniuni care s-a desfășurat la câteva sute de metri de stația de metrou în care un atentator sinucigaș își detonase încărcătura explozivă marți. Statele membre s-au angajat să accelereze aplicarea măsurilor decise deja, în special împotriva documentelor false de identitate, utilizate masiv de gruparea Statul Islamic și de rețelele jihadiste, precum și împotriva finanțării terorismului. Miniștrii au insistat ca Parlamentul European să adopte rapid Registrul European al datelor pasagerilor aerieni (PNR), despre care se discută de mai mulți ani, deși este considerat un instrument indispensabil în lupta împotriva terorismului Documentul urma să fie adoptat în luna martie de eurodeputați, dar votul a fost amânat, unele grupuri de parlamentari exprimându-și dorința ca el să fie adoptat în același timp cu un text referitor la protecția datelor personale. ‘Ne ia prea mult timp pentru a aplica deciziile pe care le adoptăm’, a subliniat ministrul francez de interne Bernard Cazeneuve, cerând celorlalte țări să-și adapteze ‘rapid aeroporturile’ pentru controale sistematice la frontierele exterioare ale spațiului Schengen, care îi vor putea viza în viitor și pe cetățenii din spațiul Schengen. ‘Avem nevoie urgent de o definiție comună a suspecților de terorism’ pentru a alimenta în mod uniform bazele de date, a pledat ministrul de interne german Thomas de Maiziere. ‘Ceva trebuie să se schimbe’, a lansat la rândul său comisarul european Dimitris Avramopoulos, iritat de lentoarea statelor membre în aplicarea măsurilor deja decise. ‘Cetățenii se tem și au obosit’, a avertizat el. Ministrul belgian al justiției, Koen Geens, a estimat însă că datele problemei s-au schimbat. ‘Ne îndreptăm într-adevăr foarte repede spre o luptă integrată împotriva terorismului’, și-a exprimat el satisfacția. ‘Cel puțin trei colegi (miniștri) au venit astăzi la mine pentru a-mi spune, ca urmare a atentatelor de la Bruxelles, că ei au informații foarte importante să-mi comunice’, a precizat el pentru a-și ilustra afirmația, dar fără a intra în detalii.