Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, susține că nu se teme de demersul parlamentarilor PNL de a strânge semnături pentru schimbarea sa din funcție. „Nu mă tem de astfel de demersuri și abordarea politică pe care am avut-o până acum voi continua să o am și în viitor. Cred că este pentru PNL un exemplu extrem de edificator privind modul de a gândi și de a face politică, un mod care este, evident, inspirat, copiat de la fostul PDL, care din ce în ce mai mult se manifestă ca fiind forța conducătoare (…) în cadrul actualului PNL. Nu fac decât să confirme ce am spus în ultima vreme: PNL, fostul partid istoric, a ajuns astăzi un fel de copie a fostului PDL, cu inspirația de la președintele pe care l-a avut PDL multă vreme”, a afirmat luni Tăriceanu, la Palatul Parlamentului. El a adăugat că PNL este „într-o pierdere de viteză evidentă și caută o ieșire din acest impas”. „Din punct de vedere legal și regulamentar, dacă demersul pe care doresc să-l întreprindă întrunește condițiile, au tot dreptul să o facă conform legilor și Regulamentului Senatului în vigoare. Din punct de vedere politic, (…) apropierea alegerilor creează insomnii tuturor. PNL este într-o pierdere de viteza evidentă, au doi lideri care în sondajele de opinie totalizează o încredere fabuloasă situată între 7 și 11% și caută o ieșire din acest impas. Ei consideră că pentru mine funcția de președinte al Senatului este cea care mi-a dat încrederea pe care o am în momentul de față. Eu cred că este fals, dovadă că și președintele României are o funcție și acest lucru nu-l împiedică să scadă în sondajele de opinie la capitolul încredere. Cred că ceea ce mi-a adus un procent ridicat de încredere din partea cetățenilor este dat tocmai de problemele, de subiectele pe care le aduc în dezbatere și care sunt legate de preocupările cetățenilor acestei țări”, a afirmat Tăriceanu. Liderii senatorilor liberali au fost mandatați să demareze strângerea de semnături pentru schimbarea din funcție a președintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunțat marți copreședintele PNL Alina Gorghiu.