Suciu: Donațiile pentru achiziția „Cumințeniei Pământului” vor fi deduse din impozitul pe profit

Guvernul a adoptat, miercuri, o ordonanță de urgență pentru stabilirea măsurilor necesare în vederea asigurării resurselor financiare pentru achiziționarea sculpturii „Cumințenia Pământului”, prin care donatorii își vor putea deduce aceste donații din impozitul pe profit, iar campania de subscripție publică va fi demarată la jumătatea lunii aprilie, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, într-un briefing la Palatul Victoria. „S-au definit câteva elemente extrem de importante, pentru ca la jumătatea lunii aprilie să poată începe această campanie (de subscripție publică, n.r.). În primul rând, prin această donație se pot deschide conturile de donație, în gestiunea Ministerului Culturii. Apoi s-au făcut o serie de derogări în Codul fiscal prin care contribuabilii pot să-și deducă aceste donații pe care le fac pe baza acestei ordonanțe din impozitul pe profit, e vorba atât de persoanele juridice, cât și de persoanele fizice, contribuabili care își stabilesc venitul în sistem real”, a explicat Dan Suciu. Suciu a precizat că aceste derogări au scopul de a încuraja procesul de donație și de a se ajunge la suma de 11 milioane de euro, pe care statul român s-a angajat să o plătească moștenitorilor operei de artă, respectiv 5 milioane de euro de la buget, iar 6 milioane de euro din acest proces de subscripție publică. Potrivit lui Dan Suciu, s-a stabilit și mecanismul prin care, dacă sumele donate nu vor acoperi suma de 6 milioane de euro, să poată fi returnate persoanelor care le-au donat. „Dacă procesul de subscripție, de donație pentru a ajunge la suma respectivă nu va fi unul de succes, vom da banii înapoi, conform tuturor donațiilor primite. Mecanismul pe care îl preconizăm ține cont doar de achiziția acestui bun cultural extrem de important și mizăm foarte mult pe mecanismul de solidaritate și de interes public și de datorie culturală pe care îl avem cu toții față de moștenirea lui Brâncuși”, a mai spus Dan Suciu. Acesta a adăugat că în următoarele două săptămâni vor fi făcute publice toate detaliile campaniei. Pe de altă parte, Dan Suciu a spus că nu este necesară semnarea unui precontract cu proprietarii operei de artă. „Avem o înțelegere cu proprietarii, pe care de altfel am și făcut-o publică, pentru că este o înțelegere scrisă. A făcut-o publică Ministrul Culturii, prin care proprietarii se angajează să accepte ca termen de plată 31 octombrie 2016 și prin care statul român se angajează la rândul său să plătească suma de 11 milioane de euro”, a arătat Dan Suciu. Întrebat dacă Guvernul va încuraja companiile de stat cu profit să contribuie cu donații pentru achiziția acestei sculpturi, Dan Suciu a negat. „Nu este scopul nostru să luăm dintr-un buzunar și să punem în celălalt. Vrem ca acest proces să fie unul de angajament public și de asumare conștientă a tuturor celor care doresc ca această operă să facă parte din patrimoniul național, a unui proces de subscripție. Evident că vorbim de fonduri publice, cele 5 milioane, dar nu cred că e necesar să facem acest mecanism prin care companiile de stat să fie încurajate doar de dragul de a obține un rezultat”, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului.