Ministrul australian al transporturilor Darren Chester a anunțat duminică că un nou fragment descoperit pe Insula Rodrigues, în Oceanul Indian, va fi examinat pentru a se determina dacă acesta provine de la zborul MH370 al Malaysia Airlines dispărut în urmă cu doi ani, relatează AFP. Acest obiect a fost descoperit de un cuplu de turiști pe Insula Rodrigues, una dintre cele trei insule din Arhipelagul Mascarene, parte a Republicii Mauritius, potrivit site-ului de știri australian news.com.au. Australia coordonează căutările în Oceanul Indian ale avionului Boeing ce efectua zborul MH370, care a dispărut la 8 martie 2014 la scurt timp după decolarea de la Kuala Lumpur cu destinația Beijing, cu 239 de pasageri și membri ai echipajului la bord. Conform anchetatorilor, este posibil ca avionul să fi fost deviat în partea de sud a Oceanului Indian, unde s-ar fi scufundat, însă până în prezent locul exact și cauzele accidentului rămân un mister. Au fost avansate diverse teorii, cum ar fi o deturnare criminală, un act voluntar al unuia dintre piloți sau o problemă de ordin mecanic, însă fără probe concludente. „Guvernul malaezian lucrează cu responsabili din Mauritius pentru a obține fragmentul (de avion) și pentru a se asigura că va fi examinat”, a declarat ministrul australian Darren Chester. „Acest fragment este un element interesant, însă până când nu va fi examinat de experți nu este posibil să se indice originea sa”, a mai spus Chester. Această nouă descoperire survine la mai puțin de două săptămâni după ce autoritățile australiene și malaeziene au anunțat că două fragmente găsite pe costa Mozambicului provin „aproape sigur de la MH370”.