Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Iaşi organizează împreună cu Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova (CCIRM), Camera Bilaterală de Comerţ şi Industrie Republica Moldova – România şi Asociaţia Regională a Întreprinzătorilor Nord-Est România, ”Forumul Transfrontalier al Antreprenorilor”. Evenimentul, programat marți, 28 octombrie, începând cu ora 10.00, va reuni cele mai autorizate voci în materie de finanţări europene nerambursabile pentru perioada 2014-2020, precum şi cele din domeniul cooperării transfrontaliere, care vor informa şi vor răspunde întrebărilor firmelor participante. De asemenea, forumul va include şi o sesiune business-to-business, dedicată firmelor din stânga şi dreapta Prutului, în vederea încheierii unor posibile contracte de colaborare. În acelaşi timp, în cadrul forumului se va pune accent pe transparenţa în relaţia cu instituţiil administrative, vamale și fiscale, în vederea fluidizării şi creşterii comerţului bilateral. La eveniment au fost invitaţi să participe reprezentanţi ai Primăriei municipiului Iaşi, Consiliului Judeţean Iaşi, Consiliului Raional Ungheni, Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră, Oficiul Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, Oficiului Teritorial pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie Iaşi, Centrului Europe Direct Iaşi. Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova, împreună cu Business Consulting Institute din Chişinău, va veni la Forum împreună cu o consistentă delegaţie de oameni de afaceri moldoveni. Participanţilor la forum le vor fi prezentate sectoarele cu potenţial investiţional ridicat în zona transfrontalieră, precum şi o propunere de strategie pentru atragerea investiţiilor. ”Dincolo de buna oportunitate de care ar putea profita firmele ieşene, ar fi totodată, în actualul context economic, un semn de deschidere, încredere şi susţinere reciprocă, în condiţii de onestitate şi etică în afaceri, în beneficiul ambelor comunităţi”, a declarat Paul Butnariu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI) Iaşi. Participarea firmelor este gratuită, pe bază de confirmare prealabilă. Costurile de participare la eveniment vor fi suportate în întregime de către organizatori. (E.M.)