Zborurile de joi ale companiei TAROM din și spre Atena, respectiv Salonic, au fost anulate, din cauza grevelor anunțate pe 7 aprilie pe teritoriul Greciei, la care au aderat și federațiile sindicale din aviația civilă elenă, informează, miercuri, operatorul aerian. „Din cauza grevelor de pe teritoriul elen, din data de 7 aprilie 2016, la care au aderat și federațiile sindicale din aviația civilă elenă, compania TAROM informează că zborurile din și spre Atena, respectiv Salonic, din 7 aprilie 2016 au fost anulate”, afirmă compania.
Potrivit unei postări a operatorului aerian pe propria pagină de internet, pasagerii vor fi reprogramați pe zborurile TAROM din data de 8 aprilie 2016, respectiv 273/4 București — Atena — București și 275/6 București — Salonic — București.
Pentru reprogramare și detalii referitoare la programul de operare al zborurilor TAROM, pasagerii se pot adresa agențiilor de turism de la care au cumpărat bilete, oricărei agenții TAROM sau la call center TAROM.
Miercuri, Ministerul Afacerilor Externe a informat cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Elenă, că federația sindicală a funcționarilor din aviația civilă elenă a decis să se alăture grevei generale de 24 ore, convocate pentru ziua de joi, 7 aprilie 2016, de către federația sindicatelor din sectorul public.
Astfel, toate zborurile dinspre și către aeroporturile de pe teritoriul elen au fost anulate pentru data de 7 aprilie 2016, între orele 00,01 — 24,00, dar vor fi asigurate serviciile legate de: tranzitul aeronavelor comerciale și militare care traversează FIR Atena — Makedonia, exercițiile militare programate, navele în situație de urgență, zborurile medicale, zborurile în care se deplasează șefi de stat și de guvern, zborurile pentru situații de urgență, asistența necesară și asigurarea funcționării neîntrerupte a frecvențelor de alertă, instalațiilor de serviciu și prevenirii incidentelor de zbor.