Surpriză de proporţii în manşa tur a sferturilor de finală din Liga Campionilor, disputată miercuri seara.. Real Madrid, una dintre principalele pretendente la cucerirea trofeului, a fost învinsă, fără drept de apel, în Germania, de Wolfsburg, cu 2-0. Meciul s-a decis rapid, nemţii punctând în minutele 18 şi 25, prin Rodriguez (din pelanty) şi Arnold. În celălalt meci al serii, miliardarii de la PSG şi Manchester City au terminat nedecis, scor 2-2. Partida, disputată la Paris, a reprezentat o adevărată comedie a erorilor. Mai întâi, Ibrahimovici a ratat cu nonşalanţă o lovitură de pedeapsă, pentru ca, mai apoi, acelaşi vârf suedez să egaleze la 1, după ce mingea i-a fost trimisă în picior de un fundaş advers! În partea secundă, City a stabilit scorul final cu un gol la care au contribuit mai mult fundaşii de la PSG, decât Fernandinho. Celelalte meciuri din sferturile de finală ale Ligii Campionilor, disputate marţi, s-au încheiat cu rezultatele: FC Barcelona – Atletico Madrid 2-1 şi Bayern Munchen – Benfica Lisabona 1-0.