China, ţara care execută cei mai mulţi condamnaţi din lume, a aplicat pedeapsa capitală unui număr de 2.400 de persoane anul trecut, a anunţat marţi o organizaţie neguvernamentală, în condiţiile în care Beijingul nu publică nici un bilanţ oficial pe această temă.Acest număr de 2.400 de execuţii reprezintă o scădere de 20 la sută în raport cu anul 2012 şi o reducere considerabilă faţă de cele 12.000 de execuţii înregistrate în 2002, precizează într-un comunicat Fundaţia Dui Hua (Dialog), cu sediul în Statele Unite.Acest bilanţ era deja, la vremea respectivă, mult mai mic decât recordul de 24.000 de condamnări la moarte anunţate în 1983, primul an al unei campanii promovate de liderul comunist de atunci, Deng Xiaoping.Numărul persoanelor executate în China, un secret de stat, nu este niciodată divulgat de autorităţi. Dar, potrivit unor organizaţii de apărare a drepturilor omului, China execută singură mai mulţi condamnaţi decât toate celelalte ţări la un loc.Potrivit Amnesty International, un total de 778 de persoane au fost executate în 2013 în afara Chinei. Organizaţia nu oferă estimări pentru China.Dui Hua afirmă că a obţinut aceste cifre de la un „oficial judiciar care are acces la numărul execuţiilor practicate în fiecare an” în China.Tendinţa în scădere a numărului de execuţii din China riscă totuşi, potrivit ONG-ului, să fie pusă sub semnul întrebării de campania extrem de represivă a autorităţilor chineze din regiunea musulmană Xinjiang, afectată de tensiuni sporite şi de revolta unei părţi a populaţiei care respinge tutela Beijingului.Anul acesta, sute de persoane au fost condamnate în Xinjiang pentru „terorism”, iar alte câteva sute au fost ucise în atentate urmate de operaţiuni armate violente ale forţelor de securitate.În 2007, China a redus numărul crimelor pasibile de pedeapsa cu moartea pe teritoriul său. Dar sistemul său penal, controlat direct de Partidul Comunist, rămâne o maşinărie de condamnat. În cazuri penale, în mod deosebit, achitările sunt foarte rare.