Ministerul Finanțelor: Instanța va decide la finalul acestei luni dacă Euro Insol va deveni administratorul CE Hunedoara

Instanța va decide la finalul lunii aprilie dacă firma Euro Insol va fi numită administrator judiciar al Complexului Energetic Hunedoara, au declarat, vineri, pentru AGERPRES, reprezentanții Ministerului Finanțelor Publice. Aceasta după ce, în ședința de joi a creditorilor CE Hunedoara, reprezentatul ANAF, principalul creditor, nu a votat desemnarea firmei Euro Insol drept administratorul judiciar, așa cum își dorea Ministerul Energiei.

„În urma ședinței creditorilor Complexului Energetic Hunedoara și pentru o corectă și completă documentare, Ministerul Finanțelor face următoarele precizări: MFP a mandatat reprezentantul ANAF în teritoriu să participe la ședința din data de 14.04.2016. Firma de insolvență EuroInsol nu era pe ordinea de zi, ci doar confirmarea actualului administrator provizoriu propus de instanță, GMC SPRL. Menționăm, de asemenea, că instanța trebuie să decidă la finalul acestei luni cu privire la contestația privind respingerea de instanță a numirii firmei de insolvență EuroInsol ca administrator judiciar”, au precizat reprezentanții Ministerului Finanțelor Publice, la solicitarea AGERPRES.

Casa de insolvență GMC SPRL rămâne administrator judiciar provizoriu al CE Hunedoara, întrucât Ministerul Finanțelor, principalul creditor, nu a desemnat un alt administrator în ședința creditorilor de joi, a declarat, pentru AGERPRES, Dan Agrișan, administratorul special al companiei.

„Ministerul Finanțelor, prin ANAF și Direcția Generală Mari Contribuabili, dețin 78% din creanțele CE Hunedoara. În condițiile în care o adunare este validă cu prezența celor care dețin cel puțin 30% din creanțe, fără votul Ministerului Finanțelor nu se poate decide nimic. Mandatul lor a fost să voteze împotriva confirmării administratorului judiciar, dar să nu propună și să nu voteze un alt administrator. ANAF a argumentat prin faptul că există un ordin care îi obligă să facă o licitație, care încă nu a fost finalizată”, a precizat Agrișan.

Ministerul Energiei a propus drept administrator judiciar casa de insolvență Euro Insol, însă judecătorul sindic a desemnat firma craioveană GMC SPRL ca administrator provizoriu, în ianuarie, la momentul declanșării insolvenței.

În plus, reprezentanții Ministerului Finanțelor s-au propus pe ei pentru a deține președinția Comitetului Creditorilor, însă nu au propus și alți membri ai comitetului, în condițiile în care acest comitet trebuie să aibă cinci membri pentru a fi valid, a mai spus Agrișan.

„Prin urmare, la ora actuală nu avem încă un Comitet al Creditorilor la CE Hunedoara. Deci, ce s-a întâmplat astăzi poate fi tradus prin pierdere de timp, întrucât fără Comitetul Creditorilor nu se pot lua decizii, nu poți vinde bunuri, de exemplu. Nu putem înțelege de ce s-a întâmplat acest lucru. Înțeleg că există niște ordine pe partea de numire a administratorului judiciar, dar să nu știi că trebuie să mai propui și alți creditori pentru a forma un Comitet al Creditorilor”, a continuat Agrișan.

El a adăugat că pe 25 aprilie se va judeca, la Curtea de Apel Alba, contestația depusă de CE Hunedoara și de alți creditori cu privire la desemnarea administratorului judiciar.

„Societatea și alți creditori au propus casa de insolvență Euro Insol. Este posibil ca atunci să fie schimbat administratorul judiciar desemnat de judecătorul sindic”, a mai spus administratorul special al companiei.

Întrebat dacă, pentru salvarea complexului, este nevoie să fie dați afară jumătate dintre angajați, așa cum a declarat Remus Borza, reprezentantul Euro Insol, într-un interviu acordat AGERPRES în urmă cu două săptămâni, Agrișan a arătat că acest lucru este deocamdată imposibil, în lipsa unor investiții în tehnologie.

„Dacă dăm afară acum jumătate dintre mineri, probabil nu va mai avea cine să extragă cărbunele. În condițiile în care 70% din costuri sunt cu forța de muncă, aceasta poate să arate și cât de importantă este forța de muncă pentru această societate. Sigur, dacă s-ar face investiții în tehnologie, s-ar putea renunța la două treimi dintre mineri, dar nu este cazul acum, pentru că tocmai aceasta este problema cea mai mare, lipsa investițiilor”, a susținut el.

De asemenea, întrebat dacă se mai pot da ajutoare de stat la CE Hunedoara, Agrișan a arătat că aceasta este singura soluție pentru următorii ani.

„Sunt discuții cu Comisia Europeană în acest sens, pentru că și ei trebuie să înțeleagă că este vorba și despre siguranța în aprovizionarea cu energie electrică. Sigur, ajutoarele de stat sunt o soluție doar pe termen scurt, de câțiva ani, până compania se pune pe picioare și vor fi făcute investițiile necesare pentru a se susține”, a completat Agrișan.

Complexul Energetic Hunedoara poate fi salvat doar dacă vor fi concediați jumătate dintre mineri și dintre angajații termocentralelor din Valea Jiului, a declarat Remus Borza, reprezentantul Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica, într-un interviu acordat AGERPRES în urmă cu două săptămâni.

„Insolvența reprezintă o soluție dacă este asumată și administrată corect. Nu orice insolvență rezolvă problemele. Uitați-vă la RAAN, este în insolvență de trei ani și a intrat în faliment. Uitați-vă la Hunedoara. Este în insolvență și o să intre în faliment”, a susținut Borza.

El a precizat că societatea a ajuns în această situație, deoarece a fost victima prostului management și a ingerinței statului în managementul companiei.

„Sectorul minier trebuia reformat în 1990, cum au făcut și polonezii. Noi am tot amânat reformarea acestui sector, care, pentru România este identitar. În România, aceasta este cea mai veche meserie, are o continuitate de mai bine de 2.500 de ani. Aceasta nu înseamnă că acum trebuie să facem doar de dragul unei tradiții milenare concesii, să alocăm în fiecare an de la buget sute de milioane de lei. Ea trebuie restructurată, trebuie reformată”, a arătat reprezentantul Euro Insol.

Borza a susținut că, de-a lungul timpului, niciun guvern nu a luat vreo măsură radicală în Valea Jiului, având în memorie mineriadele.

„Toate guvernele de după 1990 au trăit sub imperiul unei frici ancestrale față de mineri, pentru că, bun, ei sunt niște oameni mai din popor, ce-i în gușă și-n căpușă, se urcă în camion, în tren, cu bâtele și ne aplică o corecție. Vorba aia, suntem în 2016. Și eu sunt absolut convins că minerii din Valea Jiului sunt oameni cu un caracter de excepție. Ei au fost o clasă socială privilegiată încă de pe vremea lui Ceaușescu. Sigur, este o muncă grea, este o muncă fizică, este o muncă brută, istovitoare, dar, deopotrivă, au fost foarte bine plătiți. Dintotdeauna, dar mai ales până în 1989. Dar aceasta nu justifică o anumită prevalență față de altă meserie. Aveam un dinte împotriva lor, pentru că erau mulți, sunt mulți și astăzi, dar nu este vina lor. Este vina statului să nu a avut curaj să restructureze această zonă. Nu mai poți astăzi defila cu zeci de mii de salariați în zona energetică”, a spus Borza.

Potrivit acestuia, pentru o funcționare optimă a companiei vor trebui concediați jumătate dintre mineri și dintre angajații termocentralelor Mintia și Paroșeni.

„Până la urmă, această companie nu este vitală pentru sistemul energetic național. Noi avem 24.000 de MW putere instalată, la un consum care nu a depășit niciodată 9.000 de MW. Însă această companie poate ajuta la serviciile tehnologice de sistem pe acea zonă de Nord. Deci, iată și câteva elemente care să pledeze pentru salvarea Complexului Energetic Hunedoara, evident, restructurat. Deci vreo 2.000 de mineri cu vreo 700 de angajați pe zona de producție de energie, adică 2.700 față de 6.000 cât sunt acum, evident contează la performanța economică și la costurile asociate fiecărui MWh produs”, susține Borza.

El a adăugat că, în ipoteza unei pene generalizate în sistemul energetic românesc, care ar produce pagube de zeci de miliarde de euro, CE Hunedoara ar putea face diferența.

„Deci la o analiză foarte rece, poți lua hotărârea: ‘Da, închid’. Dar ce se va întâmpla dacă vreodată — și atunci într-adevăr drobul de sare poate să te întoarcă — ar colapsa sistemul energetic chiar și pentru un minut? Pagubele ar fi incalculabile, de ordinul zecilor de miliarde. O pană generalizată de curent în România, chiar și de un minut, ar costa zeci de miliarde de euro. Și atunci, chiar și pentru acel ipotetic ‘dacă și poate’, merită salvată societatea, dar evident optimizată și restructurată”, a afirmat reprezentantul casei de insolvență.

CE Hunedoara se află în insolvență din 7 ianuarie 2016 și are 6.300 de angajați, care lucrează la minele de cărbune Lonea, Lupeni, Livezeni și Vulcan, precum și la termocentralele Mintia și Paroșeni.