POPOR RĂBDĂTOR

Suntem sau nu toleranți într-o vreme în care radicalismul, extremismul, intoleranța își pun amprenta cât mai pregnant pe viața de zi cu zi? Întrebarea nu poate fi decât una retorică, atâta timp cât răspunsul ne este oferit de majoritatea mișcărilor ce se fac azi pe scena politică a țării, în special. În timp ce DNA curăță cu peria de sârmă fața politicii românești, din culisele societății civile apar din proprie inițiativă sau sunt împinși pe scări personaje încremenite într-o notorietate blocată între ușile anilor 90, pierdute mai apoi într-o zonă de nisipuri mișcătoare.

Marian Munteanu, de exemplu, de la personajul nr.1 al Pieței Universității, simbolul anticomunismului (într-o perioadă în care minerii au sosit în Capitală să facă ordine, să ”dizolve” un protest de stradă, care paralizase Bucureștiul mai multe zile) a devenit astăzi personajul cel mai contestat și de o anume parte a societății civile, dar și din interiorul PNL, al cărui candidat la Primăria Generală a Capitalei a fost desemnat. Desemnarea s-a făcut în același stil hei-rup-ist, aparținând câtorva lideri din fruntea partidului, care au fost nevoiți să se precipite mai mult decât au reușit ei să nu se verse peste margini. Vasile Blaga și Alina Gorghiu și-au dat încă o dată măsura neputinței lor, aducând în fruntea opțiunilor liberale un individ a cărei evoluție nu a mai fost urmărită și reținută de liberali după 2000. Personajul cu pricina vine astăzi să reprezinte blazonul unui partid important de pe eșichierul țării, un partid european, deschis la valorile democrației, un partid care se numără de fapt printre actorii principali care au construit România modernă și care a reușit să scoată România din șanțul în care a fost aruncată de dinastia lui Traian Băsescu, în acel deceniu negru, pe care România a fost obligată să-l traverseze în genunchi sau târâș. Or, Marian Munteanu are în biografia sa pasaje importante de extremism, prin adeziuni verbale sau chiar asumate, ca mod de gândire și comportament, a ideologiei naționaliste, legionare, de extremă-dreaptă, fără a-și ascunde intenția de a fi perceput ca fiind continuatorul Căpitanului Zelea Codreanu.

Gafa impardonabilă pe care a reușit să o facă PNL, prin introducerea în cărți a lui Marian Munteanu, ar putea să aibă scuza lucrurilor grăbite, făcute de mântuială sau, pur și simplu, prin aceeași mare gafă pe care a făcut-o PD în momentul în care a doua zi dimineață s-a numit PDL și a trecut de la socialiști la populari europeni, fără a avea nici o zi de exercițiu comportamental al unui partid de dreapta.

Liberalii de azi, care nu au nimic în comun cu liberalii de ieri, reprezintă un teritoriu minat pe care în orice direcție ai încerca să mergi riști să fii aruncat în aer. Nimic din sloganul tradițional al liberalismului românesc, ”prin noi înșine”, nu mai rezistă, nu își mai prezintă valențele într-o lume în care, suferă de lipsa unor inițiative liberale, atât de necesare pentru o țară care și-a propus să repare din alergare ceea ce alții au stricat.

Campania electorală, chiar dacă teoretic și în conformitate cu prevederile legii, nu a început trebuie să recunoaștem că este în plină desfășurare, uzându-se deja de lovituri nepermise, de tradiționalele atacuri la persoană, ceea ce ne face să credem că nimic nu se va întâmpla nou sub soare, nici de această dată.

Unul din catalizatorii care pun paie peste foc pe scena politică este tocmai guvernul de tehnocrați, cel care demonstrează că nu a reușit să-și calibreze încă reacțiile specialiștilor în varii domenii cu nevoile pe care le reclamă viața de zi cu zi. Este ca și cum pompierii sosiți la fața locului nu ar îndrepta tulumbele asupra clăirii cuprinsă de flăcări, c ar încerca să stingă focul imortalizat pe aparatele de filmat sau de fotografiat. Acestea sunt reacțiile Cabinetului Cioloș, pentru care realitatea din teren este de fapt realitatea povestită de alții, după principiul ”așa trebuie făcut, așa trebuie acționat, chiar dacă suferă poporul român, dar nu va suferi poporul european”. Românii sunt învățați cu suferința, pe când europenii…”

Ministrul Muncii Ana Costea a plecat din Guvern, spun unii, pentru că nu mai avea voie să fumeze în birou și nici în ședința de Guvern, drept pentru care și-a dat seama că este inutilă. Legea salarizării, moștenită de la Rovana Plumb, a reușit să fie cartoful cald pasat de la un guvern la altul, pentru ca acum, pe timpul ministrului fumător cronic, să se dovedească a fi nuca dură ce a reușit să o trimită acasă, la Bruxelles, pe acest ministru rătăcitor, care a dat tot timpul semne de slăbiciune nu față de poporul român, care lucrează pentru doi lei, cât mai ales pentru cei de la care și-a luat concediu fără plată pentru a mai nenorocii o țară.

Trebuie să sesizăm că suntem într-o plenară confuzie, într-o ceață deasă, în care se ascund prăpastia și curba periculoasă, cele două surprize care ne includ împreună cu destinul nostru de popor răbdător.

ADI CRISTI