Ministerul Mediului a adresat un apel către populaţie, autorităţile publice, organizaţiile obşteşti, cărora le cere să contribuie la prevenirea poluării aerului în urma arderii anvelopelor în noaptea de Înviere, comunică MOLDPRES.
“Rugul de Paște este un element al nopții Învierii Domnului, acest ritual fiind cunoscut sub numele de „Denii” și poartă de-a lungul timpului un mesaj de purificare, ce simbolizează alungarea spiritelor rele. Această cutumă este criticată în permanență şi de biserică care afirmă că acest obicei este de origine păgînă. În trecut pentru rugurile de Paşti erau folosite lemne, acum însă se ard preponderent anvelope. Astfel, aspectul de „purificare” s-a transformat în unul de poluare, avînd în vedere că produsele dezintegrării cauciucului sînt foarte nocive”, se arată într-un comunicat al ministerului.
Specialiştii atenţionează că la arderea liberă a anvelopelor în atmosferă se emană 23 de substanţe chimice periculoase, dintre care opt sînt cancerigene. Printre acestea se numără monoxidul de carbon, oxizi de sulf și de azot, dioxine, furani, metale grele, benzen şi hidrocarburi aromatice policiclice.
Respirarea fumului negru este nocivă şi poate cauza bronşită, astm, intoxicaţii pulmonare sau boli ale sistemului nervos. Dioxinele se acumulează în plante, în ţesuturile animalelor, peştelui şi ale omului. În funcţie de caracteristica şi direcţia vîntului, substanţele dăunătoare pot fi dispersate pe calea aerului la distanţe mai mari de 160 km.
Ministerul Mediului atenționează că, în conformitate cu prevederile art. 149 al Codului Contravenţional, poluarea aerului atmosferic cu emisii de poluanţi se sancţionează cu amendă de la 40 la 60 de unităţi convenţionale (800-1200 lei) aplicată persoanelor fizice şi de la 350 la 500 de u.c. (7000-10000 lei) pentru persoane juridice. În ambele cazuri este prevăzută şi privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 6 luni pînă la un an.
În noaptea de Paşti inspectorii de mediu vor monitoriza împreună cu colaboratorii organelor de drept respectarea legislaţiei ecologice şi vor aplica în caz de necesitate sancţiuni contravenţionale.