Breaking News

Iohannis: Ponta este direct răspunzător de toate problemele ivite în PSD

klaus-iohannisCandidatul ACL la prezidențiale, Klaus Iohannis, a declarat joi, într-o conferință de presă la Bacău, că premierul Victor Ponta este, în calitatea sa de președinte al PSD, direct răspunzător de toate problemele ivite în PSD în ultima perioadă. „Constat că Victor Ponta încearcă să se dezică de colegii de partid afirmând și susținând că el este premier. Eu subliniez că Victor Ponta nu este doar prim-ministru, este și președintele PSD și este răspunzător de toate problemele ivite în acest partid. Avem de-a face cu un PSD cu mulți oameni la vârf având probleme cu justiția. Cunoaștem deocamdată inculpări grave mai ales în ceea ce privește corupția înregistrată în rândul membrilor PSD. De o fi așa sau nu, vom afla după ce procurorii își vor termina treaba. Până atunci Victor Ponta să-și trimită partidul în Parlament să ridice imunitatea celor ce au probleme cu justiția. Abia atunci l-am mai putea crede”, a afirmat Klaus Iohannis. El a adăugat că Ponta „este un politician manevrat de proprii colegi de partid și de alte structuri”. „El zice că nu. Cineva de la Cotroceni zice că da. Eu vreau să am un președinte care nu știe să apese pe butoane și să răspundă la comenzi (…) Președintele trebuie să fie un om liber, liber de orice influență a structurilor de orice fel. Trebuie să reacționeze doar la cerințele românilor”, a adăugat candidatul ACL. Totodată, Iohannis a spus că el nu desfășoară „o campanie pentru a profita de ceva”, adăugând că scopul său este să prezinte programul său electoral. „Eu duc o campanie ca să arăt ceva”, a spus Iohannis. El a afirmat că are un remediu pentru „evoluția negativă înregistrată de România în ultimii 25 de ani”. „Leacul meu se numește o Românie a lucrului bine făcut, o Românie cu oameni normali și cu o economie în creștere. Pentru mine locurile de muncă sunt problemele nr.1, 2 și 3 în toată țara”, a spus Iohannis, el arătând că e nevoie de „investiții serioase” pentru realizarea acestui deziderat. Liderul PNL efectuează o vizită electorală în județul Bacău, el mergând la două firme profilate pe producție de confecții textile, în programul său mai fiind un miting la Onești, precum și întâlniri cu locuitorii din comunele Helegiu și Sascut.