Postul de televiziune Jurnal TV a fost coborât cu o poziţie în grila Moldtelecom, situându-se acum pe locul 7, după ce compania a operat schimbări la lansarea canalului „Moldova 2”.
Astfel, cele patru posturi de televiziunea care aparţin oligarhului Vladimir Plahotniuc se află acum pe primele poziţii.
Serviciul de presă al Moldtelecom a argumentat modificarea prin faptul că Moldova2, noul canal lansat, ar trebui să fie situat lângă Moldova1. Totuşi, nu este clar de ce nu au fost modificate poziţiile celor patru posturi ale controversatului oligarh.
Anterior, o persoană apropiată lui Plahotniuc, Dan Mitriuc a fost aleasă în secret în funcţia de director al operatorului de stat, compania Moldtelecom.
Precizăm că la începutul lunii februarie, compania Moldtelecom şi-a modificat grila IPTV, iar în capul listei au fost incluse televiziunile oligarhului Vladimir Plahotniuc.