Trei elevi cu rezultate academice excepționale, aflați în prezent în clasa a VIII-a, vor putea beneficia, începând cu anul școlar 2016-2017, de burse de excelență oferite prin intermediul unui nou program lansat în acest an de Fundația Transylvania College din Cluj-Napoca. Bursele, cu o valoare anuală de 37.500 euro, vor acoperi pentru cei trei elevi selectați cursurile în Liceul Internațional Cambridge din cadrul Transylvania College, cu predare în limba engleză.
Candidații pentru bursele oferite de Transylvania College Scholarship Society pot fi elevi din orice instituție de învățământ, din orice oraș din țară. Bursele sunt oferite pentru întreaga perioadă a studiilor liceale și includ integral taxa anuală de școlarizare, iar în cazul elevilor din alte localități, cazarea în internatul școlii.
Care sunt etapele de înscriere în programul de burse
Candidații vor avea de parcurs trei etape, fiecare fiind eliminatorie. Prima este depunerea până pe data de 6 mai a unui dosar ce trebuie să conțină cererea de bursă, scrisoarea de motivație a elevului, o scrisoare de motivație din partea părintelui și una de recomandare din partea unui cadru didactic (tipizată). Toate documentele vor fi solicitate prin e-mail la adresa: scholarship-society@transylvania-college.ro.
A doua etapă presupune susținerea testelor de admitere, la limba engleză și matematică. Probele scrise sunt programate pentru 16 mai, dată la care toți candidații pentru înscriere în Liceul Internațional Cambridge vor susține examenul de admitere.
Etapa finală va fi interviul cu comisia de burse, în perioada 30 mai — 3 iunie, aceasta fiind alcătuită din reprezentați ai școlii, ai părinților din comunitatea Transylvania College, reprezentanți ai universităților locale și specialiști din mediul de business.
Trei dintre candidații care vor trece cu succes prin toate etapele de mai sus vor deveni beneficiarii bursei de excelență Transylvania College Scholarship Society. Ei vor fi anunțați public în data de 10 iulie. Bursele vor fi acordate pentru întreg ciclul școlar (patru ani), în condițiile unei evaluări anuale a elevilor respectivi.
Elevi îndrumați să-și urmeze vocația
Noul program Transylvania College Scholarship Society le oferă elevilor oportunitatea de a începe studiile liceale într-un sistem bazat pe curriculum-ul național al Marii Britanii, centrat pe elev și adaptat conform abilităților și aspirațiilor fiecăruia.
Această personalizare este dată de faptul că, la Transylvania College, fiind școală britanică, elevii au posibilitatea de a-și alege o parte dintre disciplinele pe care le studiază, asumându-și astfel un traseu educațional relevant în raport cu viitoarea lor carieră. În plus, elevii beneficiază pe parcursul liceului de consiliere și orientare în carieră, fiind sprijiniți să formuleze aplicații pentru universități de top din întreaga lume.
În liceul Transylvania College, elevii se pregătesc pentru a susține examene IGCSE și A-Levels la toate disciplinele studiate. Examenele A-Levels sunt echivalente ale Bacalaureatului și sunt recunoscute pentru admitere la facultățile din România și din 150 de țări din lume. Absolvenții Transylvania College din ultimele două promoții studiază acum la universități de prestigiu din lume, în diverse domenii (London School of Economics, Univ. of Bath, Univ. of Melbourne, Ecole Hoteliere de Lausanne, Hochshule Bonn Rheinsieg, Koln University, Univ. of Glasgow, Rotterdam Univ., Univ. of Sussex, Brunel Univ., City Univ., Westminster Univ., Univ. of Southampton, Kingston Univ., Bournemouth Univ., Univ. of Reading, Birkbeck Univ.) și din țară (UMF, UBB, Universitatea Tehnică, FSEGA).
Mai multe detalii despre noul program de burse al Transylvania College sunt disponibile pe site-ul școlii: www.transylvania-college.ro
Candidaturile vor fi trimise în atenția:
Domnița Fechete — Development & Alumni Manager, Transylvania College
Aleea Băișoara 2A, Cluj-Napoca, Cluj, România, 400445
domnita.fechete@transylvania-college.ro