Ministrul Culturii, Corina Șuteu, este de părere că la Opera Națională din București au fost făcuți pași importanți, situația fiind, deocamdată, într-o stare de echilibru.”Opera Națională va avea în curând un manager interimar și, începând de astăzi, am să preiau cu toată responsabilitatea acest dosar, cu toate că au fost făcuți pași importanți; situația de la Operă, deocamdată, este într-o stare de echilibru. Am luat notă de propunerile pe care le-am citit, făcute de domnul vicepremier Dîncu, cel care a petrecut un timp foarte important mediind o situație foarte complexă a Operei Naționale din București”, a declarat Șuteu, joi, într-o conferință de presă.
Ea spune că preferă să nu se grăbească, dar a anunțat că va folosi contextul „pentru a provoca printr-un nou management la Opera Națională o adevărată avansare și evoluție în dorința de a oferi instrumente mai bune managementului instituției culturale publice”.
„Eu văd criza de la Operă și ca pe o oportunitate pentru a face să avanseze restul obiectivelor de natură administrativă și legislativă”, a afirmat ministrul.
În ceea ce privește propunerea avansată de Vasile Dîncu privind numirea în funcția de manager al ONB a lui Beatrice Rancea, Corina Șuteu a spus că aceasta este o „posibilitate” pe care o ia în considerare.
„Este posibilitatea pe care o iau în considerare și trebuie doar să clarificăm modalitatea în care acest lucru poate să fie făcut. (…) Aceasta este propunerea care există”, a menționat Șuteu.
Ministrul Culturii subliniază că nu se poate vorbi despre „a veni cineva providențial” la conducerea ONB, ci doar „cineva potrivit în acest moment, în acest context, pentru ca funcționarea Operei Naționale din București să intre într-o normalitate de natură instituțională și să poată din nou avansa, evolua și permite, într-adevăr, să se așeze pe o structură care să fie solidă și echilibrată”.
Întrebată dacă coregraful Johan Kobborg „rămâne” la Operă, Corina Șuteu a răspuns afirmativ.