24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Această campanie electorală este atipică celorlalte ”ieșiri în public”, care ne-au invadat cei 26 de ani de democrație, sălbatică la origini, și din ce în ce mai domestică înspre 2016.
De la sticle cu ulei și făină, la găleți și până la pixuri și șepci, tricouri și geci, pufoaice și fel de fel de ținute vestimentare, s-a ajuns astăzi la nimicul strălucitor, păzit cu strășnicie de procurorii DNA. Candidatul nu mai are voie, prin lege, să momească alegătorul. El trebuie să-i ofer doar promisiuni, vrute și nevrute, minciuni și aiureli dintre cele mai tentante, astfel încât doar pentru acestea să primească votul. Mai mult, candidatul nu mai poate să dea iama în spațiul afișierelor electorale și să se întindă cât îi este mărimea naturală, ci este limitat doar la un afiș pe panou. Când vorbim despre dimensiune, de asemenea intrăm în zona restricțiilor. A înțărcat bălaia candidaților întinși pe câte un mash de dimensiunea fațadelor de blocuri turn. Acum doar formatul A3 (42,0×59,4cm) mai poate fi luat în calcul. Metri au fost reduși la centimetri. Giganții au redevenit pigmei, dimensiune de la care începe să fie înțeleasă modestia și umilința, atât de necesare cultivării bunului simț, această barieră igienică, ce ne ține departe de aroganță și infatuare, pericolele mortale ale acestor decenii de dezbateri, de regulă, lipsite de conținut.
Astăzi, la Iași, ”cei zece” stau lipiți umăr lângă umăr de afișierele albe ale Primăriei, oferindu-le acestora o pată de culoare, pe care nici un pictor cu talentul la el nu ar îndrăzni să o lase să se nască din penelul lui. Poziția acestora ” shoulder-to-shoulder” sugerează mai mult o îngrămădeală, decât o unitate în gânduri și fapte, decât acea solidaritate atât de mult invocată și de tot atâtea ori părăsită, chiar dacă interesul general a fost dintotdeauna recunoscut și invocat. Marile despărțiri s-au produs doar atunci când actorii politici au încercat să-și aleagă căile de a ajunge la buna intenție inițială, formulată în registrul nevoilor pe care le resimte comunitatea. În momentul în care interesul general a fot amestecat cu interesul personal al celor care dețineau dreptul de a decide în numele tuturor, s-a produs ruptura, implozia, impactul, funcție de spațiul afectat de încrâncenare.
Pe afișajele electorale toți candidații sunt simpatici. Afișele diferă nu prin performanțele personalităților incluse, trădate de fotografie și de nume, cât ai ales prin expresia grafică a celui care a pus în pagină afișul respectiv. Afișe discrete, cu bun simț, explicite, vor să scoată în evidență și așa structura naturală a candidatului. Afișe cu numele candidatului scris agresiv, ocupat de prim planul unei fotografi, în care nu mai încape nimic din peisaj decât ochii, pomeții, bărbia și restul zâmbetul discret al candidatului, vrea să ne transmită nu neapărat determinare, cât mai ales spaima de spațiile largi și de lupta decisivă pe care acesta va trebui să o dea cu cei care nu se văd în fotografie, cu cei care stau acum în spatele lui. Sunt și afișe ”de partid”, desenate în cel mai curat spirit propagandistic al celor care știu să respecte și să preia un ordin, astfel încât nimic nu te poate îndepărta de starea de disciplină cazonă, chiar dacă candidatul, prin formația sa, este mai mult de structură liberală decât conservatoare. Alte afișe, la fel de îngrămădite în culori tari, de regulă greu de ”împrietenit”, vin să compună felul de a fi al celui care pune stăpânire pe cei 0,25 metri pătrați de afişaj, cu scopul declarat de a fi pe placul alegătorilor. Scopul principal al acestui demers grafic este acela de a atrage atenția, de a sădi încredere în intenția de vot al celui care își plimbă privirile la început cu înțeleasă curiozitate și, mai apoi, cu accente din ce în ce mai critice, pentru că, mai toți dintre candidați au sesizat că alegătorii sunt oricum mai deștepți decât ei. Într-o atare situație, chiar dacă o astfel de formulare poate fi discutabilă, nu cred că ar exista cineva, dintre cei zece, care să nu recunoască public că așa este, inclusiv Anca Preda, care, pe tot parcursul mandatului ei de consilier local, nu a dat nici o ceapă degerată pentru nevoile celor în fața cărora s-a înfipt astăzi să ceară voie să ajungă primarul municipiului Iași. Despre ce fel de municipiul este vorba am mai vorbit și te rog, cititorule, să revii la acele editoriale, pentru a-ți da seama singur cât de departe este duduia asta, îngrămădită în afișul ei electoral, de o astfel de realizare, chiar și numai pentru că a dorit ca, în curtea Comunității Evreilor din Iași, să fie amenajată parcarea Tribunalului Iași. Noroc de primarul interimar Mihai Chirica care i-a făcut un masaj la cerebel cu o scurtă lecție de istorie din categoria ”cine sunt, ce au făcut și ce pot să mai facă evreii la Iași.
Cert este că doar unul sau două afișe se detașează de restul, prin profesionalismul graficienilor care le-au realizat. Restul fac parte din ”Cântarea României”, spațiul în care toți se pricepeau (și se mai pricep încă) la toate, fără însă a avea ceva de spus, într-o competiție reală a valorii. Dacă cineva va lipi un afiș peste un altul sau dacă cineva va smulge hidoasele afișe de pe panourile albe ale Primăriei se încalcă legea la modul brutal. În același timp, această încălcare de lege vine, de această dată, în favoarea candidaților, ”astfel smulși de pe panou”, ferindu-i de ridicolul pe care chipurile lor, de altfel onorabile, se combină cu grotescul amalgam de linii și culori puse, pentru că dacă tot le avea cineva prin cap, mai bine să le depoziteze pe afiș decât să-i rămână lui ca o pată pe creier.
ADI CRISTI
