Scriitorii Ana Blandiana și Romulus Rusan efectuează, în perioada 7-12 mai, un turneu literar în Germania organizat de Asociația „Alexandru Ioan Cuza” din Heidelberg, alături de Comunitatea Românilor din Rin – Main (CROM) și sub patronajul ICR Berlin, după cum anunță această instituție într-un comunicat de presă. Cu acest prilej, va fi promovată ediția în limba germană a recentului volum „Cele patru Anotimpuri” aparținând poetei. Volumul a fost tradus, cu sprijinul ICR, de către Katharina Kilzer și Maria Herlo, și a fost tipărit, în 2015, la editura germană Noack & Block.
Alături de Ana Blandiana se va afla Romulus Rusan, care va face o prezentare a „Memorialului Sighet”.
Manifestările vor avea loc la 11 mai la Bonn și în 12 mai la Frankfurt/Main, precizează ICR Berlin, menționând că ”activitatea literară și civică îi recomandă” pe cei doi scriitori ”ca pe două personalități ale culturii române demne de a fi cunoscute și recunoscute în spațiul german de către istorici, jurnaliști, critici literari, cititori de poezie și proză, precum și de către diaspora română de toate vârstele”.