Salariul mediu net a ajuns, în martie, la 2.051 de lei, în creștere cu 101 lei (5,2%) față de luna anterioară, cele mai mari câștiguri fiind în activitățile de fabricare a produselor din tutun (6.347 lei), iar cele mai mici în hoteluri și restaurante (1.161 lei), arată datele Institutului Național de Statistică, publicate luni.
La nivelul câștigului salarial brut, acesta s-a situat în martie la 2.829 de lei, mai mare cu 5,1% față de luna februarie 2016.
Potrivit datelor INS, comparativ cu luna martie a anului precedent, câștigul salarial mediu nominal net a crescut cu 12,1%, iar indicele câștigului salarial real față de aceeași perioadă a anului precedent a fost de 115,5%.
De asemenea, indicele câștigului salarial real a fost de 105,1% pentru luna martie 2016 față de luna precedentă, în timp ce față de luna octombrie 1990, indicele câștigului salarial real a fost de 156,1%, cu 7,5 puncte procentuale mai mare față de cel înregistrat în luna februarie 2016.
În ceea ce privește câștigul salarial mediu nominal net, pe activități, cele mai mari valori s-au înregistrat în sectorul economic. Nivelul câștigului salarial mediu net a fost mai mare în martie decât în luna precedentă, ca urmare a acordării primelor ocazionale (inclusiv prime trimestriale, anuale, pentru performanțe deosebite ori pentru sărbătorile de Paște), drepturilor în natură și ajutoarelor bănești, plății sumelor din profitul net și din alte fonduri (inclusiv tichete de masă și tichete cadou). De asemenea, câștigurile salariale medii nete din luna martie au fost mai mari comparativ cu luna precedentă ca urmare a realizărilor de producții ori încasărilor mai mari (funcție de contracte/proiecte).
Cele mai semnificative creșteri ale câștigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează: cu 45,4% în extracția petrolului brut și a gazelor naturale, respectiv cu 33,9% în fabricarea produselor din tutun; între 20% și 22,5% în activități de asigurări, reasigurări și ale fondurilor de pensii (cu excepția celor din sistemul public de asigurări sociale), fabricarea produselor de cocserie și a produselor obținute din prelucrarea țițeiului, activități de servicii anexe extracției; între 10,5% și 14,5% în fabricarea produselor din cauciuc și mase plastice, intermedieri financiare (cu excepția activităților de asigurări și ale fondurilor de pensii), fabricarea calculatoarelor și a produselor electronice și optice, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, industria metalurgică, tranzacții imobiliare, fabricarea băuturilor, fabricarea substanțelor și a produselor chimice, captarea, tratarea și distribuția apei; între 7% și 10% în fabricarea produselor farmaceutice de bază și a preparatelor farmaceutice, activități de servicii în tehnologia informației (inclusiv activități de servicii informatice), colectarea și epurarea apelor uzate, extracția minereurilor metalifere, alte activități industriale n.c.a., comerț cu ridicata și cu amănuntul (inclusiv repararea autovehiculelor și motocicletelor), fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor și semiremorcilor.
Pe de altă parte, scăderi ale câștigului salarial mediu net față de luna precedentă s-au înregistrat în unele activități din sectorul economic ca urmare a nerealizărilor de producții ori încasărilor mai mici (funcție de contracte/proiecte), a acordării de premii ocazionale în luna precedentă, dar și angajării de salariați cu câștiguri salariale mici.
În acest sens, cele mai semnificative scăderi ale câștigului salarial mediu net s-au înregistrat astfel: cu 11,2% în activități auxiliare intermedierilor financiare (inclusiv activități de asigurare și fonduri de pensii); între 2% și 6% în activități de producție cinematografică, video și de programe de televiziune (inclusiv înregistrari audio și activități de editare muzicala; activități de difuzare și transmitere de programe), prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn și plută (cu excepția mobilei; fabricarea articolelor din paie și din alte materiale vegetale împletite).
În sectorul bugetar s-au consemnat creșteri ale câștigului salarial mediu net față de luna precedentă în învățământ (4,3%), ca urmare a acordării sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice, respectiv în administrația publică (2,2%) și în sănătate și asistență socială (1,4%).