CS Navobi Iași continuă evoluțiile foarte bune din acest sezon, reușind să învingă miercuri, 11 mai, în Copou, pe ASA 2013 Târgu Mureș cu scorul de 3-2, într-un meci contând pentru etapa a IV-a a play-off-ului Superligii feminine de fotbal. Meciul, disputat pe terenul sintentic din cadrul Complexului Sportiv ”Emil Alexandrescu”, a debutat cu un moment de reculegere în memoria fotbalistului de la Dinamo, Patrick Ekeng, decedat vinerea trecută în timpul meciului cu Viitorul Constanța. Pe un început de meci echilibrat, gazdele reușesc în minutul 21 să deschidă scorul, prin Loredana Nica, care a executat magistral o lovitură liberă de la peste 35 de metri, sub bara apărată de Andreea Părăluță. După pauză, CS Navobi a reușit desprinderea pe tabela de marcaj, în minutul 57, în urma reușitei aceleiași Loredana Nica, găsită excelent în careu cu o pasă lungă venită de la căpitanul echipei, Larisa Ambrosie. Ieșencele puteau încheia meciul în minutul 65, însă balonul lobat de Adina Rognean de la 20 de metri a fost prins de portărița oasptelor. În minutul 71, la semnalizarea eronată a tușierului, centralul Cosmin Apetrei acordă penalty pentru ASA, iar Mădălina Boroș reduce din handicap. Impulsionate de această reușită, oaspetele prin curaj și trei minute mai târziu reușesc egalarea, tot în urma unei lovituri de la 11 metri, prin aceeași jucătoare, Mădălina Boroș. Ultimile minute ale meciului au fost dramatice, cu ardelencele în atac, forțând Victoria, și cu gazdele apărându-se exact și contraatacând periculos la poarta lui Părăluță. Pe acest fond de joc intens, CS Navobi reușește să înscrie golul victoriei în primul minut al prelungirilor, prin aceeași Loredana Nica, care angajată excelent de Iulia Mera, a scăpat singură spre poarta adversă, a driblat-o elegant pe portărița oasptelor și a înscris golul unei victorii așteptată de patru ani, care consolidează pentru ieșence locul al treilea pe podiumul Superligii de fotbal feminine. La sfârșitul partidei, prof. Adrian Ambosie, managerul CS Navobi Iași, era bucuros pentru succesul înregistrat de fete, însă s-a arătat îngrijorat de situația financiară a echipei, care ar putea pune în pericol participarea moldovencelor la Cupa Balcanică, programată în Grecia. “Am simţit că putem câştiga acest meci și le-am pregătit pe fete mental cu această idee, toată săptămâna. Echipa este în creştere de formă şi eram sigur că dacă vom repeta jocul foarte bun făcut în deplasare cu Vasas Femina Odorhei putem învinge ASA Tg. Mureş și pune probleme chiar și campioanei Olimpiei Cluj. Le felicit pe fete pentru acest parcurs extraordinar. Am muncit foarte mult și am sacrificat fiecare dintre noi enorm ca să avem această performanță. Am arătat că putem avea rezultate bune cu bani puțini. Însă, acest lucru nu poate ține la nesfârșit. Entuziasmul nu ține loc de foame. Ne pregătim ca în perioada 2-6 iunie să mergem în Grecia la Cupa Balcanică, însă nici acum nu avem rezolvate fondurile necesare deplasării. Ar fi păcat să nu participăm. Poate prin aceste rezultate sensibilizăm pe cineva care ne poate susține financiar și să putem ține această echipă și anul viitor, unde putem spera la mai mult. Dacă acest lucru nu se realizează, probabil că vom juca din sezonul viitor cu junioarele în Liga a II-a. În acest moment este foarte greu să mai pierdem locul 3, ar trebui să cedăm la un scor de peste 6 goluri acasă în faţa echipei Vasas Femina, iar adversara noastră directă la locul 3 să câştige cu Tg. Mureş. Este cea mai bună performanţă a noastră din ultimii patru ani, de când am înfiinţat echipa”, a declarat prof. Adrian Ambrosie. Au evoluat echipele: CS Navobi Iași: Abălașei – Gangal, Mera, Ambrosie, Bentoiu – Deca, Ilaș (min. 70 Proca), Răduc (min. 50 Foia) – Rognean (min. 90 Grigoraș), Plăcintă, Nica. ASA 2013 Târgu Mureș: Părăluță – Roca (min. 46 Meleacă), Gorea, Goder, Saroși, Barabași, Sandu, Boroș Alina, Boroș Mădălina, Deneș (min.69 Tămaș), Bradic. În clasament: 1. Olimpia Cluj – 26 p, 2. ASA 2013 Târgu Mureș – 25 p, 3. CS Navobi Iași – 17 p, 4. Vasas Femina Odorheiul Secuiesc – 11 p. Sâmbătă, 14 mai, de la ora 11.00, CS Navobi Iași va disputa, de la ora 11.00, în Copou, restanța din etapa a III-a cu Olimpia Cluj, urmând ca o săptămână mai târziu, respective sâmbătă, 21 mai, tot de la ora 11.00, să întoarcă vizita ardelencelor, într-un meci contând pentru etapa a VI-a a play-off-ului Superligii. (E.M.)