Hepatita E este o boală a ficatului cauzată de virusul hepatitic E, un virus ARN neanvelopat.
Virusul hepatitic E se transmite în principal prin intermediul apei potabile contaminate, precum și prin toxiinfecția cauzată de ingestia de produse derivate ce provin din animale infectate, transfuzie de produse din sânge infectat sau transmiterea verticală- adică de la femeia gravidă la făt.
De obicei, hepatita E este o infecție auto-limitată, care se remite în termen de 4-6 săptămâni. De asemenea, foarte rar există și o formă dehepatită E fulminantă care determină insuficiență hepatică acută ce poate duce la deces.
Datele Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) arată că anual, există aproximativ 20 de milioane de infectii cu virusul hepatitic E, din care sunt peste 3 milioane de cazuri simptomatice. Aceleași date indică 56.600 de decese legate de hepatita E. De asemenea, hepatita E afectează populația din întreaga lume, dar prevalența este cea mai mare în Asia de Est și de Sud.
Printre simptomele hepatitei E se află icterul (colorarea în galben a pielii și sclerei ochilor, iar urina are culoarea închisă și scaunele sunt decolorate), pierderea apetitului alimentar, ficatul mărit (hepatomegalia), durere și sensibilitate abdominală, greața și vărsăturile, dar și febră.
Hepatita E are o fază acută ce durează timp de 1-2 săptămâni.
Diagnosticul Hepatitei E se face în urma detectării anticorpilor specifici IgM și IgG la virusul din sângeLE persoanei testate. Teste suplimentare includ reacția în lanț a revers transcriptazei polimerazei (PCR-RT) pentru a detecta ARN-ul virusului hepatitic E în sânge.
În China s-a produs și licențiat în 2011 primul vaccin pentru a preveni infecția cu virusul hepatitei E, cu toate că nu este încă disponibil la nivel global, potrivit OMS.
O prevenție eficientă a hepatitei E se poate face prin menținerea standardelor de calitate pentru aprovizionarea cu apă a populației, prin stabilirea unor sisteme adecvate pentru eliminarea deșeurilor sanitare. De asemenea, se pot lua măsuri la nivel individual, cum ar fi spălarea mâinilor cu apă în condiții de siguranță – în special înainte de manipularea alimentelor, evitarea surselor nesigure de apă sau a gheții de puritate necunoscută, dar și aderarea la practicile alimentare sigure recomandate de OMS.