În perioada 16-23 mai, la Colegiul Național ”Garabet Ibrăileanu” din Iași se desfășoară o serie de manifestări sub egida ”Zilele Școlii”, celebrând peste o jumătate de secol de la fondare. Cu acest prilej, vor fi organizate activități adresate, în primul rând, comunității din care face parte școala, părinților, elevilor, cadrelor didactice, precum si celor care au sprijinit activitatea educativa prin implementarea de proiecte. De asemenea, șirul evenimentelor va include si programe artistice, expoziții de carte, concursuri pentru elevi, workshop-uri pentru cadrele didactice. Miercuri, 18 mai, va avea loc conferința literară ”Grigore Vieru în contextul spiritualității europene”, coordonată de Emilian Marcu – poet, prozator, membru al Uniunii Scriitorilor din România. Invitați: Vasile Tărâțeanu (Cernăuți, Ucraina) – poet, publicist, membru corespondent al Academiei Americano-Române de Știință și Arte, Aurelian Silvestru (Chișinău, Republica Moldova) – prozator, publicist, psiholog, pedagog, fondatorul și directorul Liceului de Creativitate și Inventică „Prometeu-Prim” din Chișinău, Iulian Filip (Chișinău, Republica Moldova) – poet, dramaturg, prozator, folclorist, jurnalist, Andrei Novac (Institutul Cultural Român, București) – poet, membru al Uniunii Scriitorilor din România. Tot miercuri, la Colegiul Național ”G. Ibrăileanu” va avea loc întâlnirea între generațiile de cadre didactice, ”Dialog între generații de dascăli”. Joi, 19 mai, va avea loc premierea preșcolarilor și elevilor din clasele pregătitoare și clasa întâi, cu rezultate bune la concursurile școlare, între orele 1000– 1200, la Colegiul Național ”G. Ibrăileanu”. Programul va fi întregit vineri, 20 mai, de spectacolul artistic ”Deschide-mi-te suflet, prin șapte ochi de flaut…”, organizat în Aula Bibliotecii Centrale Universitare ”Mihai Eminescu” între orele 830– 1030. În continuare, între orele 1200 – 1400 pe terenul de sport al Colegiul Naţional ”G. Ibrăileanu” se vor organiza ”Finalele campionatelor de fotbal și baschet”. Zilele Scolii se vor încheia luni, 23 mai, cu expoziția și prezentarea de carte – G. Ibrăileanu, mentor spiritual – ce va avea loc în biblioteca colegiului, urmate de comemorarea patronului spiritual al şcolii prin depunere de coroane de flori la bustul lui G. Ibrăileanu si organizarea unui moment religios închinat criticului literar, la ora 1400 la Cimitirul Eternitatea”, a declarat prof. Constantin Chirilă, directorul Colegiului Național ”Garabet Ibrăileanu” din Iași. (E.M.)