De prea multă plictiseală combatanții au început să se sfâșie, dacă nu încă la propriu, atunci cel puțin la afișe. Mai vechile practici, se pare transmise prin codul ADN al fiecărui politician, au ajuns din nou să ocupe paginile întâi ale ziarelor, dar și birourile secțiilor de poliție, pe raza cărora s-a întâmplat ”măcelul celulozei”. Pe fond, o astfel de acțiune este pe cât de reprobabilă, pe atât de barbară, înțelegând de la prima citire a realității care nu vinovații, dacă o astfel de apreciere mai poate fi la îndemâna cuiva. Afirmația se susține de contribuția fiecăruia la acest tip de provocări, fie din prea multă simpatie, fie din prea multă ură, ambele sentimente nutrite la aceeași tensiune, de regulă de același individ. Se bucură pentru un candidat, pentru care este în stare să-și sacrifice o duminică și să meargă la vot, pentru a nu spune că-și dă sufletul, dar, în același timp, tună și fulgeră împotriva celui care are toate șansele să câștige această campanie electorală, în detrimentul febleţii lui. De fapt, există un procedeu destul de simplu cu ajutorul căruia se aleg simpatizanții. Sunt vecinii, chiar rudele apropiate, care îi plac pe Andrei, pe Anca, pe Marius, Traian, Petrică, Viorel, Radu, Cristian, Camelia. Este meritul și șarmul acestora, care nu poate fi contestat, care nu poate fi negat. Fiecare dintre aceste prenume duc în spatele lor un nume, mai mult sau mai puțin cunoscut, mai mult sau mai puțin performant, mai mult sau mai puțin de luat în seamă de acea majoritate a cetățenilor care își caută primarul. Dacă la pe 5 iunie ar ieși la vot doar cei câte doi, trei simpatizanți ai celor mai sus menționați, se poate spune că lupta va fi pe viață și pe moarte, ”la cuțite”, un adevărat carnagiu, pentru ca cel care rămâne în picioare să fie ovaționat drept câștigătorul competiției. Norocul ieșenilor este că ei știu să se mobilizeze în astfel de momente, știu să iasă din casă, știu să meargă la vot, știu să-și aleagă nu doar prenumele, ci numele celui care aparține comunității ieșene, care, repet, nu este una oarecare, cum ar fi onorabilele comunități de la Pașcani, Podu Iloaiei, Târgu Frumos sau Țibănești. Pentru acestea și multe altele sunt nimeriți să fie aleși primari cei amintiți mai sus, gândind că priceperea lor ar putea să fie o șansă nesperată de dezvoltare. Cum să nu fie nevoie de un aeroport internațional și la Țibănești, de exemplu. Cum să nu fie nevoie la Belcești de o reprezentanță auto germană, că doar căruțele noastre românești nu mai pot fi chiar atât de agresiv ignorate. Nu mai vorbesc de cât de necesară ar fi o fabrică de stingătoare la Plugari sau una de tulumbe la Grajduri… Dar, ce să mai vorbim, dacă nu sesizăm stringenta nevoie tineri frumoși și liberi pe ulițele înnămolite ale satelor uitate de lume, care să fie în stare nu să ocupe piețele publice ale orașului, ci mai ales să știe că ogorul are nevoie de mâini bătătorite pentru a-i lua pulsul, pentru a-i înțelege nevoia rodului. Toți cei nouă sunt necesari locului pentru care s-au născut, locului în care, cu siguranță, știu să fie utili. Îmbulzeala de la Palatul Roznoveanu este doar una de imagine, fără ca cineva să se și creadă primar al Municipiului Iași. Doar unul are scaunul pe măsura pregătirii sale, a științei sale de a conduce. Doar unul dintre cei zece pentru Iași poate fi primarul capitalei culturii naționale. Doar unul dintre cei zece pentru Iași nu numai că știe să vorbească, nu numai că știe să-și asume greșelile lui sau ale altora din echipa sa, dar știe, în primul rând, să asculte cetățeanul, să fie atent la necazurile și, mai ales, la ideile cu care ieșenii au reușit să completeze, pentru prima oară în ultimii 26 de ani, modul în care să fie cheltuit bugetul primăriei. Sau uneori înaintea țării. Este printre puținii care au demonstrat că înțeleg că Iașul nu este nici al lui, nici al viceprimarilor, nici al unui alt șef din Primărie. Iașul este al ieșenilor, iar edilii orașului sunt la dispoziția acestora. Ei sunt cu treaba, în timp ce cetățenii sunt cei care au dreptul la exclusivitate. Au dreptul la a fi luați în seamă. Iașul a crescut așa de mândru pentru că toți cei care i-au condus și influențat destinul au fost continuatorii primarilor care au construit orașul o dată cu țara sau uneori înaintea țării, dând, de pe malurile Bahluiului, tonul la progres.
Un singur om a mai rămas să fie ales, cu acel gest firesc de a pune omul potrivit la locul potrivit, în funcția de primar al Municipiului Iași. Nu vreau să vă influențez. Vă las să-l descoperiți singur, a vând siguranța că nu veți greși. Doar unul a mai rămas nerostit și acela este câștigătorul.
ADI CRISTI