Echipa AVAI, care acum cinci săptămâni a lansat o campanie de strângere de fonduri pentru construcția unei mașini speciale, a luat decizia să extindă campania, întrucât donațiile acoperă doar 20% din suma necesară. După cum au precizat membrii echipei, prelungirea va cauza anumite incomodități în procesul de construcție, însă aceștia sunt deciși să extindă campania, pentru a îndeplini visul lui Alex. Reamintim că Alexandr Gomaniuc are 28 de ani, iar ultimii zece i-a petrecut într-un scaun cu rotile. Alex are job, vise, planuri și dorința de a se integra în societatea noastră, însă are un prag care-l ține în loc – pragul camerei lui. Echipa AVAI, nucleul căreia sunt tinerii ingineri Adrian Vlas și Ion Ababei au elaborat un concept de mașină totalmente adaptată necesităților lui Alex și inovativă din punct de vedere al comodității acesteia. Șoferul nu are nevoie de ajutor ca să urce la volan, mașina are integrată o platformă eficientă și inteligentă, cu senzori de poziționare. La comanda șoferului prin aplicație sau telecomandă, platforma iese automat lateral din mașină, se adaptează în dependență de nivelul solului, șoferul urcă pe aceasta nepărăsind scanul cu rotile, scaunul este fixat, iar platforma se retrage în poziția inițială poziționândul pe șofer în fața volanului. Echipa dispune de concept, de specialiști însă nu și de mijloace financiare. Tocmai de asta am decis să lansăm o campanie de colectare de fonduri ca să sensibilizăm opinia publică, să arătam că Moldova are creatori inventivi care au nevoie de susținere și că oamenii în scaunul cu rotile trebuiesc integrați în societate pe deplin, nu doar prin proiecte parțiale. ”Suma colectată va merge strict pentru realizarea mașinii AVAI, dar și pentru asigurarea cu anumite instrumente, pentru ca producția celorlalte platforme să fie mult mai accesibilă din punct de vedere al costurilor. Noi nu avem de gând să ne oprim doar la realizarea acestei mașini, urmează să realizăm idei și fapte care ar prelugi investiția de timp, concept și bani de acum”, afirmă membrii echipei AVAI, într-un comunicat de presă. (E.M.)