Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a actualizat lista cu țările pentru care se cere obligatoriu vaccinarea polio, ca urmare a evaluării situației internaționale cu privire la circulația acestui virus.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) remis, miercuri, AGERPRES, pe listă au fost incluse: Afganistan, Camerun, Guineea Ecuatorială, Laos, Madagascar, Myanmar, Nigeria, Pakistan, Somalia și Ucraina.
„Pentru cetățenii români care călătoresc spre aceste țări și nu au fost vaccinați antipolio în ultimele 12 luni, vaccinarea se va face cu 4 săptămâni înaintea călătoriei sau, în cazuri de urgență, chiar înaintea acesteia. Vaccinarea va fi notificată pe certificatul internațional de vaccinări și va însoți documentele de călătorie. În acest sens, OMS și specialiștii structurilor de sănătate publică din domeniul de implementare a Regulamentului Sanitar Internațional — 2005 reiterează faptul că răspândirea polio-virusurilor la nivel internațional constituie un risc și o urgență de sănătate publică de importanță internațională”, precizează MAE.
Sursa citată menționează că rămâne în continuare obligatorie vaccinarea persoanelor care călătoresc dinspre Afganistan și Pakistan.
„Aceste persoane nu au dreptul să părăsească teritoriul țărilor respective, indiferent de punctul de trecere frontieră, fără documentele care să ateste vaccinarea antipolio. În caz contrar, autoritățile de frontieră ale acestor țări au dreptul să interzică părăsirea teritoriului. Pentru evitarea acestor situații, cetățenilor din țările respective, care solicită viza pentru România, li se va solicita carnetul internațional de vaccinări, în care este înregistrată efectuarea vaccinării”, arată MAE.