Temperaturile, chiar dacă ușor la început, se schimbă radical, ajungând duminică, în unele zone ale țării, la 32 de grade Celsius.Meteorologii anunţă că vremea se va încălzi anungînd la temperaturi peste limitele normale. Duminică, temperaturile maxime se vor încadra între 24 de grade in Delta Dunării si în depresiuni și 32 de grade în Banat.
VINERI. Vremea va continua să se încălzească, dar va fi în general instabilă în jumătatea de est a ţării şi la munte unde, îndeosebi după-amiaza și seara, vor fi înnorări temporar accentuate, local averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Vor fi condiții de grindină şi, pe arii restrânse, se vor mai cumula cantități de apă de peste 15 l/mp. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala izolat. Temperaturile maxime vor fi de la 19…20 de grade pe litoral şi în depresiuni, până în jurul a 28 de grade în restul țării.
SÂMBĂTĂ. Valorile termice vor continua să crească ușor și se vor situa peste cele normale pentru ultima decadă a lunii mai. În nordul, centrul, estul și în sud-estul teritoriului, precum şi la munte, după-amiaza și seara, cerul va avea înnorări temporar accentuate şi pe arii relativ restrânse vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. În celelalte regiuni, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene vor fi posibile izolat. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 de grade pe litoral și 30 de grade în vest şi sud-vest.
BUCUREŞTI. Valorile termice vor continua să crească ușor și vor fi mai ridicate decât cele normale pentru sfârșitul lunii mai. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiaza şi seara, cand vor mai fi condiţii de ploaie, de scurtă durată. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 26…27 de grade.
DUMINICĂ. Vremea va fi caldă, cu temperaturi maxime ce se vor încadra între 24 de grade in delta si in depresiun și 32 de grade in Campia de Vest. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare şi pe arii restrânse averse şi descărcări electrice – în a doua parte a zilei, în zonele de munte şi izolat în restul teritoriului, iar noaptea în vest şi sud-vest. Vântul va sufla slab şi moderat.
LUNI. Dupa ce saptamana viitoare debuteaza cu o zi de vara, chiar vara tropicala, adica temperaturi de la 24 pana la 32 de grade, de marti valorile termice vor marca o scădere uşoară. Ploile, prezente la inceput în jumătatea de vest a ţării, la deal şi la munte se vor extinde spre mijlocul saptamanii în majoritatea zonelor.