Întruniți în ultima ședință din acest mandat, consilierii locali ieșeni au aprobat marți, cu unanimitate de voturi, delegarea serviciului de transport public către Compania de Transport Public (CTP). Delegarea serviciului s-a făcut pentru o perioadă inițială de doi ani, urmând ca, ulterior, aceasta să fie prelungotă pentru o perioadă de 15 ani. Noua Compania de Transport Public (CTP) va prelua traseele fostei Regii Autonome de Transport Public (RATP, respectiv opt trasee de tramvai, 16 trasee de autobuz şi patru trasee de microbuz, pe o lungime totală de 13,6 milioane de kilometri. Compania va dispune, în total, de 138 de autobuze, 150 de tramvaie şi 35 de microbuze.Tot în cadrul ședinței de marți, Consiliul Local Municipal a aprobat, cu majoritate de voturi, suplimentarea capitalului social al CTP, modificarea componenței Adunării Generale a Acționarilor (AGA) de la CTP, precum și modificarea actului constitutive al SC Compania de Transport Public Iași SA. Consilierii locali au aprobat, de asemenea, indicatorii tehnico-economici privind costul reparaţiilor capital ale acoperişului sediului Primăriei, în valaore de 1,75 milioane de lei, lucrarea estimată să dureze un an, precum și oferta de donaţie a unui teren şi a unei construcţii în suprafaţă totală de 1.680 mp, situate în strada Păcurari nr. 17, aparţinând Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, în care urmează să fie înființat ”Muzeul Holocaustului”. (E.M.)