Redresarea economiei mondiale nu va accelera anul acesta deoarece comerțul nu și-a revenit, dar se va îmbunătăți ușor anul viitor, a declarat Angel Gurria, secretarul general al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), într-un interviu acordat Bloomberg Television.
„În 2016, creșterea economiei mondiale se va situa la 3%, similar cu nivelul din 2015, și se va îmbunătăți ușor în 2017. Per ansamblu, este mai degrabă o creștere mediocră, o perspectivă dezamăgitoare. Comerțul va crește cu 2 — 3%, dar ar fi trebuit un avans de 7%”, a declarat Gurria.
Multe economii emergente sunt afectate de declinul prețurilor materiilor prime, iar economiile dezvoltate din Europa și America de Nord nu au reușit să revină la ritmul de creștere de dinaintea crizei financiare.
Ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană (Brexit) va penaliza țara din punct de vedere economic și ar însemna pentru un britanic pierderea unei sume echivalente cu salariul pe o lună, a avertizat șeful Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.
Britanicii se vor pronunța pe 23 iunie, într-un referendum, cu privire la oportunitatea părăsirii Uniunii Europene de către Marea Britanie, una dintre cele mai importante decizii ale țării în ultimele decenii.
„Brexitul reprezintă o amenințare dar cel mai mult este o amenințare pentru nivelul de trai al britanicilor. Este ca un impozit dar unul pentru care nu primești nimic în schimb”, a declarat Gurria.
Potrivit celui mai recent sondaj de opinie, realizat de YouGov pentru publicația britanică The Times, tabăra celor care susțin rămânerea Marii Britanii în interiorul Uniunii Europene și a celor care se pronunță pentru ieșirea țării din blocul comunitar se află la egalitate. Sondajul, realizat pe un eșantion reprezentativ de 1.735 de persoane pe 30 — 31 mai, relevă că 41% dintre britanici susțin un Brexit și tot 41% sunt favorabili rămânerii țării în blocul comunitar, în timp ce 13% sunt indeciși și 4% nu intenționează să meargă la vot.
Înființată în anul 1961, OECD joacă un rol de consiliere pentru guvernele țărilor puternic dezvoltate, în materie de politică economică, socială și de guvernare. Cele 34 de state membre OECD dețin împreună aproximativ 60% din economia mondială, 70% din comerțul mondial și 20% din populația lumii.