Populația României va ajunge, potrivit unor scenarii pesimiste, la 14-15 milioane în următorii 30-40 de ani, a declarat, joi, președintele Institutului Național de Statistică (INS), Tudorel Andrei.
„Fenomenul cel mai puțin plăcut pentru România este declinul demografic. (…) Este foarte greu să ajungem să echilibrăm niște dezechilibre majore care au apărut în cei 25 de ani la nivelul populației. (…) Este foarte greu să ajungi ca într-o perioadă rezonabilă să vii și să echilibrezi structurile pe vârste. În opinia mea, problema mare a României nu este că am ajuns de la 23.200.000 în 1990 la 19.800.000 pe populația rezidentă. Problema majoră este că s-a schimbat radical structura populației pe vârste. Aceasta este problema pe care o vom duce probabil în următorii 20-30 de ani și, dacă vom merge pe scenariile pesimiste (…), probabil că vom ajunge la 14-15.000.000 într-o perioadă de 30-40 de ani”, a afirmat Andrei la ceremonia de lansare a proiectului „Starea Națiunii. Construirea unui sistem inovator pentru fundamentarea politicilor publice”.
El a explicat că, deși este normal ca populația României să urmeze tendința de la nivel european, se pot remarca și unele „tendințe neplăcute”, care nu sunt specifice Europei. Președintele INS a luat ca exemplu rata de fertilitate a fetelor cu vârsta de sub 15 ani, care, a punctat acesta, în România este „infinit mai mare” decât la nivelul celorlalte state europene.
Un alt fenomen neplăcut care se face simțit în România și care nu este caracteristic restului Europei se referă, potrivit lui Tudorel Andrei, la rata mortalității infantile, de 9 decese la 1.000 de nou-născuți. Andrei a arătat că această rată este de trei ori mai mare decât media europeană și reprezintă o problemă care nu se poate rezolva într-o perioadă scurtă.
Președintele INS a semnalat și creșterea vârstei medii a populației României, de la aproape 33 de ani în 1990 la 40-41 la nivelul anului 2015.
„E o îmbătrânire galopantă a populației, e drept, și pe fondul migrației externe, din păcate, din categoria persoanelor tinere și, în cazul femeilor, aflate în perioada de fertilitate”, a adăugat acesta.
Problema demografică din România a fost menționată și de către Vasile Ghețău, director în cadrul Centrului de Cercetări Demografice al Academiei Române.
„Declinul populației nu mai poate fi stopat. Ar putea fi redus ca intensitate doar. Societatea trebuie pregătită pentru astfel de evoluții pe viitor”, a declarat Ghețău.