Președintele PSD, premierul Victor Ponta, apreciază că liderul PNL, Klaus Iohannis, va pierde procesul de la Înalta Curte de Casație și Justiție în care este acuzat de incompatibilitate. „Rezultatul este știut de toată lumea: domnul Iohannis va fi declarat incompatibil pentru că, până acum, asta e practica unitară a Înaltei Curți. Deci, în toate cazurile anterioare au spus la fel. Dacă ar fi judecat acum, se putea victimiza domnul Iohannis, apărea o tulburare în opinia publică. Așa, domnul Iohannis va pierde în noiembrie alegerile, va fi primar și ca primar bănuiesc că nu va mai exista niciun fel de presiune asupra curții supreme să dea o decizie împotriva tuturor deciziilor de până acum”, a declarat premierul luni la Palatul Parlamentului. Candidatul social-democrat a adăugat că Înalta Curte de Casație și Justiție a luat „o decizie bună” când a stabilit ca procesul lui Iohannis să se judece la termenul stabilit inițial, pe 18 noiembrie, și nu mai devreme, așa cum a cerut Agenția Națională de Integritate. „Dacă mă întrebați pe mine, cred că au judecat cu înțelepciune și cred că după 17 noiembrie nu va mai exista niciun fel de presiune. Va fi un primar ca atâția alți primari care, din păcate, au pierdut procesele sau ca cei doi — domnul deputat Ștefan Stoica și domnul senator Akos Mora, amândoi de la domnul Iohannis, declarați incompatibili și care se mai luptă acum un pic prin Parlament, dar, la un moment dat, sigur, azi, mâine, peste o lună, tot își vor pierde mandatul”, a precizat Victor Ponta. În opinia acestuia, Klaus Iohannis nu va câștiga alegerile. „Și cred că cel mai grav lucru care se poate întâmpla în aceste ultime zile de campanie electorală este acest apel al domnului Iohannis ca să voteze transilvănenii contra celorlalți români. Or, eu cred că ăsta e cel mai rău lucru pe care poate să-l spună un candidat la Președinție. Nici măcar cei doi candidați care reprezintă minoritatea maghiară nu au spus niciodată așa ceva. Cred că e o mare greșeală, o mare gafă, un mare pericol pentru România și eu vreau să fiu și eu, și toți ceilalți candidați președinții tuturor românilor, nu ai transilvănenilor contra oltenilor și moldovenilor și bucureștenilor. Mi se pare o uriașă gafă și denotă o mentalitate de care România trebuie să se ferească, pentru că altfel putem să ajungem și la lucruri foarte rele”, a spus președintele PSD.