Naționala de fotbal a României a terminat la egalitate cu formația Elveției, 1-1 (1-0), miercuri, pe stadionul ”Parc des Princes” din Paris, într-un meci din Grupa A la EURO 2016, dar păstrează șanse de calificare în optimile de finală. Golurile au fost marcate de Bogdan Stancu (18 — penalty), respectiv Admir Mehmedi (57). Iordănescu a făcut nu mai puțin de patru schimbări în echipă față de meciul cu Franța, însă echipa a jucat mai slab ca în partida de deschidere. Împotriva cursului jocului, România a reușit să deschidă scorul în minutul 18, din penalty, prin Bogdan Stancu, după cer Alex Chipciu a fost tras de tricou în careu de Lichtsteiner. Tricolorii au început bine partea secundă, dar șutul noului intrat Hoban a trecut prin fața porții (46). În minutul 52, Djourou a fost aproape de autogol, la centrarea lui Torje, dar mingea a ocolit poarta în cele din urmă. Egalitatea s-a restabilit în min. 57, când Admir Mehmedi a marcat cu un șut violent la colțul lung, după o minge respinsă de apărarea noastră. Tricolorii au obținut un rezultat bun, peste evoluția lor, în timp ce Elveția, care a dominat categoric jocul în unele momente, a ajuns la patru puncte și este una dintre favorite la calificarea în faza următoare. După 1-2 cu Franța și 1-1 cu Elveția, România trebuie să câștige cât mai clar meciul cu Albania, din 19 iunie (Lyon), pentru a avea șanse la calificare, chiar și de pe locul al treilea din grupă.