Din cei şase copii care au rămas internaţi în spitalele braşovene, în urma accidentului de vineri de pe raza localităţii Perşani, patru vor mai rămâne internaţi, iar doi au fost transferaţi la Iaşi, la solicitarea părinţilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.„În spitalele din Braşov mai sunt internate patru victime ale accidentului din Perşani, două au fost transferate la Iaşi şi 20 externate“, a anunţat comisar şef Liviu Naghi, purtător de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov.
De asemenea, prefectul judeţului Braşov, Ciprian Băncilă, a declarat, pentru MEDIAFAX, că la Spitalul Judeţean Braşov mai sunt internaţi trei copii, doi dintre aceştia urmând să fie externaţi marţi, iar unul va mai rămâne o perioadă sub supravegherea medicilor.
„În acest moment mai sunt trei copii internaţi la Judeţean. O fată care a fost operată la femur şi care are bazinul deplasat a rămas internată la ATI şi probabil va mai rămâne câteva zile. Ceilalţi doi vor fi externaţi marţi“, a spus prefectul Braşovului.
Alţi doi copii care au fost internaţi la Spitalul Judeţean au fost transferaţi, sâmbătă, la Iaşi, la solicitarea părinţilor.
De asemenea, la Spitalul de Pediatrie Braşov, o fată de 17 ani, care a fost operată la umărul stâng va mai rămâne internată până luni sau va fi trasferată la Iaşi, în funcţie de decizia părinţilor, potrivit sursei
citate.
Băncilă a mai spus că părinţilor copiilor răniţi în accident li s-a asigurat cazare şi masă gratuită în Braşov.