Volumul „100 de fețe ale inovației”, coordonat de Mihaela Nicola și Marius Stoian, reunind eseuri scrise de o sută de personalități, va fi promovat într-un turneu național, începând din august, informează un comunicat al Editurii Nemira transmis marți AGERPRES.
Lucrarea, realizată sub egida The Financial Times și The Institute, își propune să ofere o perspectivă din interiorul „ecosistemului” de inovații din România și să exploreze multiplele sensuri ale conceptului, aplicat în tehnologie, educație, medicină, provocările mediului, știință și cercetare, dezvoltare cognitivă, cultură și artă, business și antreprenoriat social.
Cartea cuprinde poveștile a 100 de personalități cu 100 de inovații proprii și este structurată în 10 capitole: „Educație”, „Sinergii și Eco-Inovații”, „Antreprenoriat social”, „Resurse pentru optimizare umană”, „Cultură”, „Evoluție cognitivă și Cercetare”, „Open Society”, „Medicină”, „Resurse de inovare pentru provocări viitoare”, „Profiluri inovatoare”.
Lucrarea pune împreună contribuții din partea unor personalități consacrate, precum și aportul tinerilor antreprenori din România noului val, care prin creativitate, perseverență și nonconformism fac să prindă viață ideile curajoase. Ea cuprinde și un capitol special dedicat marilor invenții românești, care au contribuit la dezvoltarea patrimoniului umanității, dar și o secțiune intitulată „Resurse de inovare”, cu 10 contribuții ale unor tineri sub 18 ani care prin natura preocupărilor și realizărilor deopotrivă demonstrează un consistent potențial în domeniu.
Printre autori se numără Petre Guran, Mircea Toma, Daniel David, Ionuț Soleanicov, Șerban Iosifescu, Marian Staș, Alexandru Budișteanu, Manuela Plăpcianu, Elena David, Mircea Popa, Marius Geantă, Vlad Stanciu, Cătălin Butmălai.
Lucrarea „100 de fețe ale inovației” este realizată la inițiativa Club România și este subsumată conceptului „networking the networks”.
„Într-o atmosferă sumbră proiectăm un mesaj pozitiv în care alianța indisolubilă inovație — networking contribuie la crearea atmosferei sociale propice creativității către un mai bine comun”, explică Marius Stoian, unul dintre coordonatorii volumului, citat în comunicat.
Mihaela Nicola subliniază, la rândul său, că cele 100 de eseuri cuprinse în volum sunt despre oameni generoși pentru care inovația este un mod de viață. „Este un prim volum dedicat inovației, născut din grija noastră de a celebra valorile, de a reuni pasiuni și preocupări, de a împărtăși celorlalți că șoapta unui necunoscut poate influența viața noastră mai mult decât strigătul unui triumf consacrat”, spune aceasta.
Începând cu luna august, coordonatorii și autorii volumului vor demara o serie de evenimente-lansare, sub titlul „100 de fețe ale inovației — Romanian Tour 2016”, în principalele orașe ale țării.(Agerpres)