Fulgerele și furtunile au făcut peste 90 de victime în nordul și estul Indiei

 

Fulgerele și furtunile au făcut 94 de victime în nordul și estul Indiei, au indicat miercuri autoritățile locale, citate de DPA.

Decesele au fost înregistrate în patru state indiene — Bihar, Uttar Pradesh, Jharkhand și Madhya Pradesh — începând de marți, odată cu începerea sezonului musonic în regiune.

Cincizeci și trei de persoane, în principal fermieri, persoane fără adăpost sau persoane aflate afară, au fost ucise de fulgere în statul Bihar, a indicat un oficial din serviciul pentru gestionarea dezastrelor, Aniruddh Kumar.

Cele mai multe decese au fost raportate în capitala statului, Patna, dar și în districte precum Aurangabad, Rohtas și Nalanda. Douăzeci și două de persoane au suferit arsuri grave.

De asemenea, cinsprezece persoane și-au pierdut viața în urma fulgerelor sau a prăbușirii caselor, în timpul furtunilor care au lovit statul vecin Uttar Pradesh, iar alte 10 persoane au murit în statul Jharkhand.

În plus, potrivit oficialilor, 16 decese au fost raportate în statul Madhya Pradesh.

Furtunile și fulgerele fac numeroase numeroase victime în timpul sezonului ploios din India, care durează între lunile iunie-septembrie, amintește DPA.