Municipalitatea ieșeană a început demersurile pentru preluarea în proprietate a imobilului în care-și desfășoară în prezent activitatea Centrul Cultural Francez (CCF) din Iași. Imobilul, situat pe Bulevardul Carol I nr. 26, se află pe lista monumentelor istorice din România, el aparținând urmașilor vechii familii boierești Racoviță. Clădirea, cu o suprafață de aproape 700 de metri pătrați, este compusă din 20 de camere, dintre care 12 se află situate la parter. Valoarea imobilului, la care se adaugă terenul aferent, în suprafață de peste 2.000 de metri pătrați, este evaluat de specialiști la suma de 1,6 milioane de euro, Primăria municipiului Iași având drept de preemțiune la cumpărare, după ce Ministerul Culturii a renunțat la acest atribut, din cauza lipsei de fonduri necesare achiziționării clădirii. ”Am început discuțiile cu proprietarii clădirii (Ruxandra Morel Racoviță și Elisabeta Liselotte Racoviță – n.r.) în vederea cumpărării imobilului respectiv și a terenului aferent. După achiziționare, imobilul va continua să găzduiască Centrul Cultural Francez. În plus, în clădire își va desfășura activitatea și Consultatul Economic Francez de la Iași, instituție care urmează să-și deschidă porțile în cursul acestrui an”, a declarat primarul Mihai Chirica, miercuri, într-o conferință de presă. Potrivit șefului municipalității ieșene, imobilul din Bulevardul Carol nr. 26 va continua să facă parte din patrimoniul cultural local și național și după ce acesta va fi preluat în proprietate de Primărie. (E.M.)