Tăriceanu o acuză pe Kovesi de ‘justiție selectivă’

 

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, consideră că atunci când șeful DNA, Laura Codruța Kovesi, măsoară succesul instituției pe care o conduce prin numărul de politicieni trimiși în instanță are o abordare greșită, care înseamnă „justiție selectivă”.

„În ultima vreme am văzut o anumită abordare greșită din partea dnei procuror Kovesi, este o abordare politică, ce se vede în modul de raportare a rezultatelor DNA care se centrează pe enumerarea dosarelor care se referă exclusiv la politicieni și parlamentari care au fost trimiși în instanță. Lucrurile acestea denotă o anume filosofie și abordare care înseamnă justiție selectivă și acest lucru este foarte grav. Mă refer la enumerările pe care le face considerând că succesul instituției se măsoară în câți politicieni au fost trimiși în instanță sau câți parlamentari sau câți miniștri. Este o abordare politică și cred că nu e corect și nu e singura”, a afirmat Tăriceanu, duminică, la Digi 24.

El susține că Laura Codruța Kovesi are numeroase abordări politice.

„Are numeroase abordări politice. (…) Aceste lucruri nu sunt în regulă, dar în condițiile în care nimeni nu-i atrage atenția, mă refer pe linia ierarhică din partea Ministerului Justiției, lucrurile în România funcționează după cum vedem, adică într-o frumoasă anormalitate”, a adăugat Tăriceanu.