Problema funcționării Complexului hidroenergetic nistrean de la Novodnestrovsk, situația ecologică din regiune, precum și alte chestiuni bilaterale au fost discutate în cadrul reuniunii grupelor de experți din Republica Moldova și Ucraina, care s-a desfășurat la finele săptămînii trecute, informează MOLDPRES.
Delegația țării noastre, formată din specialiști de la ministerele Economiei, Mediului, Academia de Științe a Moldovei și alte structuri de stat, a fost condusă de viceministrul Economiei, Valeriu Triboi.
Potrivit Serviciului de presă al ME, experții au salutat reluarea consultărilor după o pauza de mai mult de trei ani şi au exprimat disponibilitatea pentru continuarea acestora în vederea definitivării proiectului acordului privind asigurarea funcționarii Complexului hidroenergetic nistrean, cu stabilirea unor garanții clare pentru Republica Moldova ce țin de volumul de apă, care va fi asigurat mai jos de barajul nr.2.
În contextul examinării mai profunde și detaliate a situației, la solicitarea delegației Republicii Moldova, partea ucraineană a acceptat ca pînă la 15 iulie curent, să prezinte din arhivă, pentru studiere și analiză mai aprofundată, tot setul de documentele ce țin de proiectarea obiectului și, în caz de necesitate, să pună la dispoziție alte acte suplimentare legate de construcția și funcționalitatea Complexului. În ceea ce priveşte cooperarea pe segmentul energetic, părțile au convenit să elaboreze de comun acord proiectele deciziilor privind statutul liniilor de tensiune înaltă, care trec prin teritoriile lor. Aceste documente ar putea fi aprobate în cadrul ședinței Comisiei interguvernamentale pentru cooperare economică.
În urma unei analize a problematicii ecologice, create în zona Complexului hidroenergetic de la Novodnestrovsk, precum și în regiune, în ansamblu, membrii delegațiilor au convenit ca experții ministerelor Mediului din Republica Moldova și Ucraina să se reunească separat într-o ședință la Chișinău, pentru a identifica unele soluții reciproc avantajoase pentru ambele state în problema dată.
Următoarea ședință în problema funcționării Complexului hidroenergetic nistrean de la Novodnestrovsk va avea loc la sfîrșitul lunii iulie curent, la Chișinău.