Lira sterlină şi euro, din nou în scădere

 

Lira sterlină şi-a transformat câştigul de ieri în pierdere şi a scăzut cu 0,4%, la 1,3297 dolari/liră. Marţi reuşise să aibă un avans de 0,9%, după prăbuşirea de 11% de vineri şi luni, la minimul ultimilor 31 de ani. Euro s-a depreciat cu 0,1% miercuri.

Yenul, considerat unul dintre activele sigure, a crescut cu 0,5%, după un declin de 0,7% marţi. Indicele dolarului calculat de Bloomberg, care poziţionează valuta americană în raport cu principalele 10 valute la nivel mondial, a rămas constant după ce în ultima sesiune a scăzut cu 0,5%.

Yuanul din China a crescut cu 0,2%, câştigând teren pentru prima oară în contextual speculaţiilor că autorităţile de la Beijing vor interveni pentru a susţine cursul de schimb.

Wonul coreean a crescut cu 1% pentru a doua zi consecutiv, după ce guvernul a anunţat un pachet de măsuri de stimulare economică de peste 17 miliarde de dolari.

 Leul s-a depreciat în raport cu euro şi dolarul înaintea cursului oficial anunţat de BNR. Euro este cotat la 4,5277/4,5328 lei, în timp ce cursul pentru dolar este de 4,0918/4,0974.

Preţul barilului de petrol a urcat din nou. Aurul, de asemenea în creştere

Preţul petrolului a urcat cu 0,7%, la 48,16 dolari barilul, continuând avansul din sesiunea de ieri, când a crescut cu 3,3%.

Creşterea este datorată scăderii rezervelor de petrol ale SUA cu 3,86 milioane de barili săptămâna trecută, potrivit rapoartelor American Petroleum Institute, furnizate înainte de datele oficiale guvernamentale.

”Principalul promotor al creşterii preţului este cel mai probabil volatilitatea generate de Brexit”, a spus Ric Spooner, analist şef la CMC Markets din Sydnei.

”Nu cred că situaţia din Europa va face o diferenţă prea mare la rebalansarea preţurilor, care deja a început”, a adăugat analistul citat de Bloomberg.