Breaking News

Iașiul, primul județ din țară în care va fi implementat managementul integrat al deșeurilor menajere

În prezența autorităților locale, a proiectantului, constructorului și furnizorului principal de utilaje, joi, 30 iunie, în comuna Țuțora a avut loc recepția primei etape din cadrul proiectului “Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Iaşi”. Cu această ocazie au fost recepționate stația de sortare a deșeurilor menajere, stația de compostare a deșeurilor menajere, stația de tratare mecano-biologică, precum și subcompartimentului 3 al depozitului ecologic de la Țuțora, Proiectul este co-finanţat de Uniunea Europeană prin POS – Mediu Axa Prioritară 2, Domeniul Major de Intervenţie 1 şi are o valoare totală de 69.350.207 de euro. Potrivit reprezentanților proiectantului, capacitatea stației de tratare mecano-biologică de la Țuțora este de 140.000 tone / an, aceasta fiind cea mai mare instalație de acest fel din România și una dintre cele mai mari din sud-estul Europei. Scopul principal al proiectului ”Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Iași” (SMID) îl reprezintă completarea infrastructurii și a echipamentelor existente cu investiții care să conducă, în final, la asigurarea unui sistem de management integrat al deșeurilor la nivel de județ, prin care se va realize, în final, atingerea standardelor minime pentru conformarea cu cerințele legislative ale Uniunii Europene referitoare la sectorul de mediu, precum și respectarea angajamentelor României asumate prin Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană. Implementarea SMID în județul Iași presupune, printre altele, atingerea unei rate de sută la sută acoperire cu servicii de salubritate oferite de operatori autorizați, creșterea gradului de reciclare al deșeurilor de ambalaje, reducerea cantității de deșeu biodegradabil depozitat, precum și închiderea depozitelor urbane neconforme. Printre obiectivele de investiții ale proiectului se numără montarea de pubele și containere pentru colectarea deșeurilor în județul Iași, achiziționarea de vehicule de lung curier pentru transportarea deșeurilor, realizarea de stații de transfer a deșeurilor menajere în localitățile Bălțați și Ruginoasa,  închiderea depozitelor neconforme de la Pașcani – Valea Seacă, Târgu Frumos – Adâncata, Hârlău și Tomești. ”Proiectul privind sistemul de management integrat al deșeurilor în județul Iași a demarat în anul 2008, acesta fiind, ca valoare, cel mai mare proiect de investiții din județ. Astăzi (joi, 30 iunie – n.r.) a fost finalizată prima etapă a acestui proiect, urmând ca în perioada următoare să fie încheiate lucrările de la stațiile de transfer de la Bălați și Ruginoasa, după care, în final, urmează să scoatem la licitație operarea întregului sistem, lucru care, sperăm noi, se va întâmpla la anul”, a declarat Victor Chirilă, vicepreședintele Consiliului Județean (CJ) Iași. În cadrul SMID, serviciile de colectare a deșeurilor menajere vor fi plătite sub forma unei taxe la Primărie, similar situației existente în prezent. Implementarea proiectului, prin colectarea separată corectă și riguros efectuată de populație, crează premisele scăderii valorii taxei de coelctare a deșeurilor menajere prin reglarea frecvenței de golire a containerelor și a scăderii costurilor de sortare. (E.M.)