Proiect: Străinii vor putea cumpăra cel mult 50 de hectare de teren arabil

 

Proiectul legii care reglementează cumpărarea de terenuri agricole de către străini a fost elaborat de Ministerul Agriculturii, dar aplicarea actului normativ va fi posibilă după finalizarea planului cadastral.

“Cred că pentru legea vânzării terenurilor la nivel european trebuie să ne orientăm către modelul francez pentru că respectă toate reglementările europene. Chiar îmi amintesc că un parlamentar german a dorit să cumpere teren agricol în Franţa şi nu a reuşit. Din această cauză este foarte important cum redactăm această lege şi să trasăm obiective clare, ca să nu păţim la fel ca Bulgaria care a făcut o astfel de lege acum câţiva ani, iar apoi a fost nevoită să o retragă pentru că nu respecta normele europene”, a decalrat joi ministrul Achim Irimescu într-o conferinţă de presă.

Actul normativ impune o suprafaţă maximă de 50 de hectare pentru fiecare solicitant, însă reglementarea va suporta modificări, având obiective clare de atins, cu o serie de condiţii însă. Prima condiţie ar fi realizarea planului cadastral, plan pe care actualul ministru al Agriculturii susţine că-l va realiza şi cu sprijinul notarilor publici, precum şi al altor instituţii cu atribuţii în acest sector de activitate, inclusiv cu fermierii.

“România are un total de 14 milioane de hectare de teren agricol, din care 3,8 milioane hectare organizate în ferme, 9,3 milioane de hectare de teren arabil, teren din care doar 3 milioane de hectare au şi cadastrul făcut”, a precizat ministrul Achim Irimescu.