ANRE: Prețul gazelor naturale la intrarea în sistemul de distribuție va fi de 76,64 lei/MWh până la 31 martie 2017

 

Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) a stabilit, pentru perioada 1 iulie 2016 – 31 martie 2017, un preț de 76,64 de lei pentru gazele de producție internă destinate consumatorilor casnici și termocentralelor, la intrarea în sistemul de distribuție (CUG), se arată într-un document al instituției.

„Valoarea finală a CUG (costul unitar al gazelor — n.r.), pentru perioada iulie 2016 — martie 2017 (…) este de 76,64 lei/MWh. Această valoare, valabilă începând cu data de 1 iulie 2016, este inclusă în prețurile reglementate practicate de către cei 39 de operatori economici din sectorul gazelor naturale, clienților casnici, din portofoliul propriu, care beneficiază de prețuri reglementate în baza contractelor cadru”, potrivit documentului citat.

ANRE menționează că în structura consumului de gaze vor intra doar resurse de producție internă. Prețul gazelor din producția curentă va fi de 60 de lei pe MWh în această perioadă, iar cel al gazelor de producție internă extras din înmagazinare va fi de 81,13 lei pe MWh. Gazele din depozite vor avea o pondere de 31,9% din consumul total.

Astfel, costul mediu de achiziție al gazelor naturale din intern fără servicii de transport va fi de 66,74 lei pe MWh. Tariful de transport este de 9,90 lei pe MWh, prin urmare costul mediu de achiziție al gazelor naturale din intern la intrarea în sistemul de distribuție (inclusiv serviciile de înmagazinare și de transport) ajunge la 76,64 lei pe MWh.