Compania Cotnari a obținut opt medalii de aur la concursul internațional de vin ‘VINAGORA-BUDAPESTA’, organizat de curând în Ungaria, după regulile și sub patronajul Organizației Internaționale a Vinului (OIV), potrivit unui comunicat al companiei remis, miercuri, AGERPRES.
”Aurul și Trofeul pentru cel mai bun soi autohton, acordate Grasei de Cotnari, sunt și mai prețioase, dacă avem în vedere că au fost câștigate chiar în Ungaria, țara recunoscutului producător de vinuri Tokay”, se menționează în comunicat.
Soiurile premiate în Ungaria sunt: Blanc Cotnari 2015, Fetească Albă 1998, Grasă de Cotnari 2015 demidulce, Grasă de Cotnari 1985, Grasă de Cotnari 2008, Grasă de Cotnari 2015 demisec, Tămâioasă Românească demisec 2015, Tămâioasă Românească demidulce 2015.
„Grasă de Cotnari”, simbolul Podgoriei Cotnari și al vinurilor românești, soi unic în lume și cel mai vândut vin în ultimii zece ani în România, lasă înscris cu litere de aur numele Cotnariului și al României la toate concursurile la care participă. Prin valoroasele sale vinuri din soiuri autentic românești unice în lume, compania Cotnari aduce o contribuție substanțială la promovarea imaginii și bogățiilor României, fiind un veritabil ambasador al țării noastre în toată lumea’, se mai spune în comunicat.