La Chișinău a avut loc Reuniunea Platformei Locale de Cooperare a Parteneriatului de Mobilitate RM-UE

Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene a organizat ieri Reuniunea în Format Extins a Platformei Locale de Cooperare a Parteneriatului de Mobilitate Republica Moldova – Uniunea Europeană, relatează MOLDPRES cu referire la Serviciul de informare și comunicare cu mass-media al MAEIE.

Reuniunea a fost deschisă de către viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Daniela Morari, și şeful Delegaţiei UE în R. Moldova, Ambasadorul Pirkka Tapiola, care au subliniat rolul pozitiv al acestui format de cooperare în vederea consolidării mecanismului naţional de gestionare a migraţiei şi post-liberalizării regimului de vize, precum şi implementării angajamentelor asumate în cadrul Acordului de Asociere RM-UE.

Reuniunea a fost organizată pentru prima data cu participarea reprezentanților statelor Parteneriatului Estic, în calitate de observatori, adiţional statelor membre ale UE – semnatare a Declaraţiei Comune, instituţiilor europene, autorităţilor naţionale ale RM, organizaţiilor internaţionale şi partenerilor de dezvoltare.

În acest context, a fost apreciată deschiderea RM de a împărtăși experienţa acumulată în implementarea unui Parteneriat de Mobilitate cu UE, precum şi numărul impresionant de iniţiative şi proiecte în domeniile migraţiei legale şi protecţiei sociale, combaterii migraţiei iregulare, integrării migraţiei în politicile de dezvoltare şi minimalizarea costurilor migraţiei, consolidării dialogului cu diaspora, acţiunilor de facilitare a integrării şi reintegrării celor reîntorşi, etc.

Viceministrul MAEIE, la fel, s-a referit şi la participarea pro-activă în cadrul Forumului Global pentru Migraţie şi Dezvoltare, precum şi în cadrul iniţiativelor regionale de cooperare.

Prima sesiune s-a concentrat pe managementul migraţiei de muncă, migraţia circulară, inclusiv schemele de mobilitate academică. În acest sens, a fost menţionată cooperarea cu Italia şi iniţiativele în domeniul antreprenoriatului şi economiei sociale, certificării biologice, energiei renovabile şi elaborării de proiecte.

Sesiunea a doua a fost dedicată impactului migraţiei asupra dezvoltării, prin programe şi proiecte precum cele implementate de NEXUS, OIM sau cele de atragere a remitenţelor. De asemenea, au fost prezentate ultimele rezultate în contextul programului PARE 1+1.

Cea de-a treia sesiune a evenimentului s-a axat pe domeniul combaterii migraţiei iregulare, gestionării frontierelor, securităţii documentelor, precum şi protecţiei internaţionale şi azilului.

În final au fost prezentate priorităţile RM în cadrul PM pentru perioada imediat următoare.

În cadrul reuniunii a fost prezentată ediţia nr. 13 a Buletinului Informaţional al Parteneriatului de Mobilitate RM-UE.

Reamintim că reuniunea a fost precedată de workshop-ul regional „Parteneriatul de Mobilitate drept catalizator pentru cooperare: Experiența țărilor din vecinătatea estică”, organizat în comun cu Centrul Internaţional pentru Dezvoltarea Politicilor Migraţionale (ICMPD) şi susţinut de UE prin intermediul Instrumentului Financiar al Parteneriatului de Mobilitate (Mobility Partnership Facility).