Breaking News

Liviu Dragnea: PSD nu va face guvern cu PNL

Președintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, a declarat că, atât timp cât el va conduce partidul, PSD nu va face o alianță cu PNL și nu va vota un guvern tehnocrat.

El a menționat că social-democrații au încheiată o alianță cu ALDE, împreună cu care speră să facă o majoritate și să formeze guvernul după alegerile din toamnă, chiar și în situația în care PSD nu va avea 50% din voturile electoratului.

„Ce vă pot spune foarte clar este că PSD nu va face guvern cu PNL. Chiar dacă este dezamăgit și domnul Ponta, chiar dacă este dezamăgit și domnul Tăriceanu. PSD-ul nu face (alianță, n.r.) cu PNL-ul. Și aș vrea să închidem subiectul ăsta din punctul de vedere al PSD. PSD are o alianță cu ALDE, care nu se rupe”, a spus președintele PSD la Antena 3.

Liviu Dragnea a mai spus că s-a ‘cam săturat’ să dea răspunsuri la știri bazate ‘pe lucruri care nu există’, afirmând că în situația în care colegii săi vor înțelege cine sunt adversarii, atunci PSD și ALDE vor obține mai mult de 50% în alegeri.

„Și dacă colegii mei, prietenii mei, înțeleg că adversarii noștri sunt cu totul alții, nu noi între noi, atunci vom câștiga cu mult peste 50%, PSD și ALDE, la alegerile parlamentare. PSD, cât timp voi eu președinte, nu face guvern cu PNL. Este exclus. PSD nu va vota un guvern tehnocrat. Este exclus. Și sunt absolut convins că PNL nu poate forma o majoritate după alegeri. Asta înseamnă că majoritatea se va forma în jurul PSD. Asta cred eu acum”, a concluzionat Liviu Dragnea.