Filmul „De ce eu?” al regizorului Tudor Giurgiu va fi proiectat luni, la ora 19.00, în cadrul programului „Filme românești de azi”, la sediul Institutului Cultural Român de la Budapesta, se arată într-un comunicat al ICR Budapesta remis AGERPRES.
Pelicula, care va fi proiectată cu subtitrare în limba maghiară, îi are în distribuție pe Emilian Oprea, Mihai Constantin, Andreea Vasile, Dan Condurache, Liviu Pintileasa și Mihai Smarandache.
Filmul a fost prezentat în premieră în Ungaria de Institutul Cultural Român Budapesta cu prilejul „Săptămânii Filmului Românesc la Budapesta”, la 15 octombrie 2015. ‘Unul dintre cele mai populare filme românești ale anului 2015, ‘De ce eu?’ a fost văzut de peste 65.000 de spectatori în cinematografele din România. A avut premiera mondială la Berlin și a câștigat Premiul Uniunii Criticilor de Film din Bulgaria în Balkan Competition, la Festivalul de la Sofia, și o mențiune specială la Festivalul Internațional de Film Zerkalo, dedicat lui Andrei Tarkovski.