Ca răspuns la slaba promovare a drepturilor copilului și lipsa de vizibilitate a sumelor destinate copiilor în bugetele publice, Organizaţia Salvaţi Copiii România lansează proiectul ”Participare și transparență pentru o mai bună asigurare a drepturilor copilului”, menit să crească gradul de conştientizare în rândul elevilor, dar și al cadrelor didactice, în special al directorilor de şcoli, cu privire la drepturile copiilor la nediscriminare şi participare, și, implicit, la consultarea în stabilirea bugetului şcolilor. Majoritatea copiilor nu au fost consultați niciodată în luarea deciziilor care îi privesc şi nici nu au fost sprijiniţi să deruleze acţiuni de interes pentru ei. Motivele sunt lipsa de timp, necunoașterea metodelor de implicare și desconsiderarea punctului de vedere al persoanelor sub 18 ani. Și aceasta, deși există o structură formală prin care copiii își pot exercita dreptul la participare, Consiliul Elevilor, înființat prin ordin ministerial, însă insuficient promovat. ”În România, atunci când vorbesc de drepturile copilului, actorii instituționali, chiar și cei direct implicați, precum școlile sau inspectoratele, au tendința de a introduce această temă în sfera amuzamentului și chiar a derizoriului. Este o greșeală, iar noi luptăm de ani buni pentru a demonstra că este suficient un dram de voință pentru ca vocea copiilor să se facă auzită. Așa a apărut, în urmă cu 14 ani, Forumul copiilor, ale cărui concluzii au devenit, de-a lungul timpului, acte normative în legislația românească. Acum, a venit rândul acestui proiect, prin care vom demonstra elevilor că punctul lor de vedere este valid și, mai mult, absolut necesar în luarea deciziilor care îi privesc și îi afectează în viața de zi cu zi”, a declarat președintele executiv al Salvați Copiii România, Gabriela Alexandrescu. Proiectul ”Participare și transparență pentru o mai bună asigurare a drepturilor copilului” se va desfășura în 25 de unităţi de învăţământ din București și alte patru județe (Timiș, Mureș, Iași, Suceava), 5.000 de elevi, 500 de cadre didactice și 1.000 de părinți urmând să fie implicați în activitățile derulate. La finalul programului, cel puțin o sută de voluntari își vor însuși abilităţi şi competenţe pentru derularea de activităţi concrete cu elevii, iar în fiecare școală în care se va desfășura, elevii participanți vor depune minimum opt proiecte cu focus pe implicarea şi participarea copiilor la stabilirea bugetului şcolii, nondiscriminare și multiculturalitate. ”Rezultatele aşteptate ale proiectului sunt următoarele: 25 de unităţi de învăţământ, la nivel național, vor fi implicate în derularea activităţilor, o sut[ de voluntari cu competenţe de a derula activităţi de formare privind scrierea şi implementarea de proiecte, o mie de elevi din şcolile selecţionate vor participa la sesiunile de informare, dou[ sute de proiecte scrise de către elevii participanţi la sesiunile de formare, privind educaţia multiculturală, nondiscriminarea, promovarea participării și implicării copiilor în stabilirea bugetului şcolii, 50 de proiecte câştigătoare (vor fi susținute în vederea implementării), câte două proiecte/şcoală – un proiect care promovează educaţia multiculturală și nondiscriminarea şi un proiect care promovează participarea şi implicarea copiilor în stabilirea bugetului şcolii, 5.000 de elevi implicaţi în desfășurarea proiectelor, 500 de cadre didactice implicate în activitățile proiectului, o mie de părinţi implicați în activitățile proiectului. Prin implicarea autorităţilor ca parteneri, se va facilita accesul la informaţii publice privind bugetul copiilor. De asemenea, în cadrul proiectului se va elabora un raport de cercetare, o propunere de metodologie și un raport privind mecanismele de implicare a copiilor în stabilirea bugetului şcolii”, a declarat Ștefania Mircea, managerul proiectului. Proiectul este finanțat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România, valoarea totală a acestuia fiind de 245.702,50 euro, din care valoarea eligibilă este de 220.886,55 euro. (E.M.)