Comitetul Patrimoniului Mondial, reunit la Istanbul, a înscris cinci situri libiene din patrimoniul mondial UNESCO pe Lista siturilor aflate în pericol, în contextul conflictului din această țară din Africa de Nord, a anunțat joi UNESCO, citat de AFP.
Cele cinci situri de pe lista Patrimoniului Mondial aflate în pericol sunt Cirene, Leptis Magna, situl arheologic de la Sabratha, siturile rupestre de la Tadrart Acacus și orașul antic Ghadames, a precizat pe site-ul său agenția ONU.
Comitetul, reunit în cea mai mare metropola turcă din 10 iulie, a amintit că Libia se află într-o stare de insecuritate accentuată. „Grupări armate sunt prezente la aceste situri sau în imediata lor vecinătate”, a precizat acesta, cu referire la Organizația Stat Islamic, care se opune guvernului de unitate națională, recunoscut de către ONU.
Comitetul a justificat această decizie prin prejudiciul suferit deja de siturile respective, precum și de amenințările care planează asupra acestor locuri aflate în Patrimoniul Mondial.
UNESCO a mai inclus miercuri pe Lista siturilor aflate în pericol din vechile orașe Djenne, din Mali, și Shakhrisabz, din Uzbekistan, și a retras Mtskheta, din Georgia.
Lista patrimoniului aflat în pericol este destinată mobilizării sprijinului comunității internaționale pentru protejarea acestor situri, înscrise pe Lista Patrimoniului Mondial.
A 40-a sesiune a Comitetului Patrimoniului Mondial va continua până la data de 20 iulie, amintește AFP.