Elevii şi dascălii de la Liceul Tehnologic Agricol ”Mihail Kogălniceanu” din Miroslava se vor afla în perioada 3-9 noiembrie în sărbătoare, odată cu organizarea ”Zilele Şcolii”. Sub sloganul ”183 de ani de Tradiţie în Educaţie”, evenimentul va marca preocupările și activităţile elevilor și ale profesorilor, desfăşurate de-a lungul timpului. Proiectele de impact ale liceului, momentele de împlinire a culturii instituţionale, a dialogului interinstituţional şi intergeneraţional, vor fi marcate prin evenimente specifice, precum: expoziţii cu tematici diverse, menite să valorifice potenţialul creativ şi abilităţile elevilor, susţineri de lucrări ştiinţifice, în cadrul simpozionului ”Tradiţional şi modern în evoluţia învăţământului agricol de la Miroslava”, concursuri sportive de ciclism, şah şi numeroase activităţi cultural-artistice, acțiuni care vor culmina cu ”Balul Bobocilor”, organizat în Clubul ”Fever”. Dialogul intergeneraţional va fi marcat şi în acest an de prezenţa foştilor elevi şi a foştilor profesori, în cadrul activităţii ”Amprente peste timp”. ”La ceas aniversar, suntem mândri de faptul că 90% dintre cei care au absolvit acest liceu sunt încadraţi pe piaţa muncii, în funcţii importante din domeniul agricol, şi că revin cu plăcere printre noi, pentru a ne împărtăşi din frumoasa experienţă de viaţă, care a început la Miroslava”, a declarat prof. Livi Ionescu, direcotrul Liceului Tehnologic Agricol ”Mihail Kogălniceanu” din Miroslava. (E.M.)